Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Social Democrat a adresat o cerere în atenţia Procuraturii mun. Bălţi prin care solicită să fie investigate în regim de urgenţă acţiunile întreprinse de activiştii Platformei civice “ACŢIUNEA 2012”, inclusiv a cetăţenilor străini veniţi din România, precum şi a cetăţenilor Republicii Moldova şi atragerea la răspundere penală a acestora pentru acţiunea organizată în data de 5 august 2012 în or. Bălţi.
Partidul Social Democrat îşi exprimă îngrijorarea faţă de ceia ce se întîmplă în Republica Moldova la capitolul suveranitatea, independenţa şi integritatea Republicii Moldova, fiind permise ca în societatea moldovenească să apară tot mai multe persoane şi/sau grupuri de persoane, care instigă la subminarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova. Iar aceste persoane promovează unirea Republicii Moldova cu România, fiind organizate mai multe acţiuni sub genericul: “Aici e România”, “Basarabia pământ românesc”, “Unire” etc., inclusiv şi marşuri unioniste cu scandări similare.
Trebuie să menţionăm, că Platforma civică “ACŢIUNEA 2012” este o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă creată în România, apoi extinsă şi în Republica Moldova, care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.
În acelaşi timp, vă aducem la cunoştinţă că Platforma civică “ACŢIUNEA 2012” nu este înregistrată pe teritoriul Republicii Moldova, fapt confirmat şi de Ministrul Justiţiei Oleg Efrim, iar legislaţia Republicii Moldova interzice persoanelor fizice, organizaţiilor obşteşti, partidelor politice, acţiuni de acest gen, care duc la aţîţarea vrajbei şi dezbinării naţionale, chemării la lichidarea statului Republicii Moldova prin aderarea la altă construcţie statală (Legea Republicii Moldova Nr. 837 din 17.05.1996 “cu privire la asociaţiile obşteşti”, art. 4; Legea Republicii Moldova Nr. 294 din 21.12.2007 “privind partidele politice”, art. 3 inclusiv art. 1, 41 al Constituţiei RM şi art. 337, 341, 346 din Codul Penal al RM)
În acest context, dat fiind faptul că persoana fizică Irina Guţu a fost cea care a depus la primăria mun. Bălţi înştiinţarea precum că în data de 5 august urma să aibă loc acţiunea sub formă de marş, considerăm, că cetăţeanca Guţu intenţionat a dus în eroare administraţia publică locală, mun. Bălţi, şi a ascuns organizarea şi desfăşurarea unei acţiuni de către o organizaţie străină, care intenţiona să aducă cetăţeni străini la această manifestare îndreptată împotriva construcţiei statale a Republicii Moldova, fapt pentru care trebuie să răspundă în faţa organelor abilitate.
Totodată, Procuratura mun. Bălţi trebuie să se autosesizeze dat fiind faptul că în data de 5 august Irina Guţu nici nu a apărut la acţiune în calitate de organizator sau responsabil, în locul acesteia mai mulţi lideri din afara ţării fiind în centrul atenţiei, drept dovadă pot utilizate mai multe materiale video ale posturilor de televiziune.
PSD consideră că Procuratura mun. Bălţi trebuie să examineze în regim de urgenţă cererea respectivă şi să ia măsurile de rigoare în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Sursa: www.psdm.md
A început răfuiala politică cu liderul Partidului Social Democrat Victor Şelin
PSD, 21 august 2012
Partidul Social Democrat a adresat o scrisoare Consiliului municipal Bălţi
PSD, 10 august 2012
Miting de protest împotriva marşului unioniştilor
PSD, PPSM, 5 august 2012