Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Scrisoare deschisă Prim-ministrului Republicii Moldova Vlad Filat de la Preşedintele Partidului Social Democrat Victor Şelin

|versiune pentru tipar||
PSD / 6 septembrie 2012
Partidul Social Democrat

D-le Filat,

În cadrul unei intervenţii televizate, dvs. aţi menţionat că în spatele organizatorilor marşurilor unioniste stau unele forţe politice. Cu siguranţă această afirmaţie a fost anunţată de către dvs. în ajunul vizitei oficiale în Federaţia Rusă, unde vor fi abordate inclusiv subiectele politicii anti-ruse, promovate de către Alianţa pentru Integrare Europeană. Este şi firesc, că odată ce sunt aduse asemenea declaraţii, dvs. încercaţi să vă distanţaţi de responsabilitatea privind incitarea spiritelor a dispersării etnice şi tentativa de încălcare a ordinii constituţionale a ţării noastre.

Cu toate acestea, încercările dvs. în ajunul deplasării la Moscova, de a poziţiona partidul pe care îl conduceţi, inclusiv şi persoana dvs., drept un prieten fidel al Rusiei — este în zadar. Toţi, perfect îşi dau seama că tot ce doriţi dvs. este să aveţi parte de bunăvoinţa elitelor politice din Federaţia Rusă, şi să minţiţi funcţionarii moscoviţi, la fel cum duceţi în eroare reprezentanţii Uniunii Europene, cărora vă prezentaţi drept un lider democrat. Evident, că sunteţi educat în ambianţa politicienilor — cameleoni şi mincinoşi, care pentru început apreciau tot ce era sovietic şi comunist, şi doar peste un deceniu, ascunşi sub aşa numita democraţie, au prădat tot ce a fost creat de către sistemul socialist.

În societatea moldovenească nu există unitate, şi chiar dvs. sunteţi responsabil în calitate de conducător al Guvernului şi drept unul din liderii AIE. Iar dvs. intenţionaţi să vă trabsferaţi responsabilitatea pentru marşurile unioniste pe umerii altora, deşi chiar dvs. public aţi asigurat structurii româneşti “Acţiunea-2012” permisiunea desfăşurării acţiunilor lor cu orice preţ. Şi la instrucţiunile dvs. Poliţia municipiului Bălţi a fost suprimată de la acţiunea de desfăşurare a marşului de protest. Nu întîmplător, la Bălţi au fost direcţionaţi peste 500 de colaboratori ai organelor de forţă din capitală. Nu întîmplător, această operaţiune a fost monitorizată personal de către Vice-ministru Afacerilor Interne, Şeful Departamentului Urmărire Penală al MAI şi conducerea trupelor de carabinieri.

Eu am discutat cu fiecare din conducătorii din MAI, şi direct am subliniat faptul că posterele unioniştilor aveau un conţinut anticonstituţional. Am solicitat, conform dreptului meu de cetăţean al Moldovei, drept lider al unui partid politic de a înceta cu atentatele directe ale cetăţenilor României asupra ordinii constituţionale şi statalităţii Republicii Moldova.

Însă conducătorii structurilor de forţă nici nu au oprit aceste acţiuni ilegale ale participanţilor la marş, dar de rînd cu ei au comis o încălcare gravă — fiind permisă desfăşurarea marşului unionist pe un traseu interzis, în acelaşi timp nefiind asigurate anumite măsuri de securitate. Deoarece noul traseu intersecta zona rezidenţială, era inevitabile ciocnirile între locuitorii or. Bălţi şi unioniştii. Anume în zona respectivă, o persoană, identitatea căreia nu s-a stabilit, a aruncat cu o piatră în jurnalist.

Dvs. nu v-aţi ţinut de cuvînt faţă de unionişti de a le asigura desfăşurarea marşului unionist, şi aceasta a fost greşeala dvs. Dar trebuie să conştientizaţi că veţi pierde şi în viitor în lupta cu cetăţenii Moldovei. Sunteţi mai vulnerabil decît întreg poporul, şi cunoaşteţi aceasta. Anume din această cauză aţi decis să vă răzbunaţi pe mine, deoarece în data de 5 august eu am fost alături de oameni, şi am mers pînă la capăt, pînă la învingerea unioniştilor şi chiar a dvs. personal.

Sunt informat că anume dvs. aţi dat ordin Ministrului Afacerilor Interne de a intenta un dosar împotriva mea. Sunt cunoscut cu faptul că comisarul poliţiei şi anchetatorii au primit ordine directe de a se răfui cu mine. Dvs. înţelegeaţi că liderii AIE, pe care eu de mai multe ori i-am criticat, vor fi solidari în interese de bună colaborare în cadrul Alianţei. Anume din aceste considerente, dvs. aţi început în premieră pentru statul nostru, un proces de îmblînzire a liderului partidului politic pe motive politice. Dacă aţi ajuns la aceasta, atunci cine altcineva, dacă nu dvs., un uniost?, Atunci cine altcineva, decît dvs. aţi organizat acţiuni anticonstituţionale în ţară? Eu, Victor Şelin am fost de partea etatiştilor! Iar dvs. nu vă regăseaţi în rîndurile unioniştilor, însă eraţi un cardinal din umbră şi călăul etatişilor.

Zeci de bălţeni sunt urmăriţi penal, altora le sunt înaintate acuzaţii şi amenzi. Dar la Bălţi nu a avut loc nici o confruntare între colaboratorii de poliţie, locuitorii oraşului şi reprezentanţii partidelor etatiştilor. Nu s-au înregistrat pierderi materiale, şi nici încălcări ale ordinii publice nu au avut loc. Nimeni nu a fost bătut sau fugărit prin oraş. Locuitorii oraşului Bălţi, chiar şi dacă erau indignaţi, dar cu demnitate au blocat marşul unioniştilor, ilegal şi din punct de vedere a necorespunderii cifrei participanţilor, al conţinutului, orei desfăşurării şi al traseului interzis. În conformitate cu legislaţia în vigoare, cetăţeanul este obligat de a interveni pentru a preveni o infracţiune, dacă aceasta are loc, iar organele ordinii publice nu întreprind asemenea măsuri. Iar cu acţiunile şi declaraţiile dvs. publice nu faceţi altceva decît să presaţi toate organele, care trebuie să vină cu o decizie finală în contextul iniţierii mai multe cauze penale.

Ce nu s-ar întîmpla cu noi, apărătorii ordinii constituţionale ale Moldovei, la Bălţi, potrivit planului dvs. de a constrînge şi supune, şi de a ne limita în libertăţile noastre, trebuie să cunoaşteţi faptul că: poporul Moldovei nu vă va ierta unionismul dvs., şi atentatul asupra statalităţii statului moldovenesc. Nu veţi deveni curat în suflet şi mai onest în acţiuni. Aşa şi nu aţi reuşit să vă faceţi concluziile personale, iar în viaţa se pare că nu învăţaţi din greşeli. Sunteţi mai încrezut în impunitate datorită ambiţiei sfidătoare, ceea ce nu corespunde lumii mondene. Pedeapsa pentru infracţiunile comise împotriva poporului şi a statalităţii poate fi realizată indiferent de cum vor evolua aspectele politice sau viaţa personală. Fără să conştientizaţi acest lucru, în tăcere contribuiţi la desfăşurarea unui eventual miting al unioniştilor în capitală, în data de 16 septembrie, fiind puşi în pericol cetăţenii moldoveni, deoarece deja este evident că forţele patriotice vor depune sacrificii întru apărarea Constituţiei RM. Trebuie să înţelegeţi că nici unul din adepţii, persoane aranjate, reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale loiale liderilor din Alianţă nu vor ieşi pentru a apăra patria sa. Iar destinul tinerei generaţii şi a veteranilor, a oamenilor fără statut dar patrioţi adevăraţi, evident că nu sunt în interesul dvs.

Vlad Filat! Prim-ministru! Preşedinte al PLDM! Trebuie să estimaţi poziţia dvs. în societate şi să înţelegeţi că cetăţenii sunt informaţi şi sunt capabil de sine stătător să facă analize ale proceselor sociale, şi să-şi dea seama de rolul dvs. în evenimentele actuale. Marşul unioniştilor constituie nu altceva decît o creaţie a AIE, care are drept scop de a distrage atenţia societăţii de la eşecul politicii guvernului în problema calităţii şi eficientizării conducerii statului. Fiind interzise MAI şi Procuraturii de a atrage la răspundere organizatorii reali ai marşurilor unioniste anticonstituţionale, determinaţi poporul să iasă de sine stătător în apărarea independenţei şi suveranităţii Moldovei. Însă dezorganizaţi şi fără pregătiri preventive pentru asemenea acţiuni pe de o parte, şi unionişti instruiţi pe de altă parte — este un haos bine controlat, care de fapt reprezintă o tactică des întilnite la serviciile speciale ale SUA. Un caz precedent a existat deja, 7 aprilie 2009. Dar responsabili trebuie să fie a funcţionarilor de stat. Aşa este programat, aşa şi trebuie să fie.

La 16 septembrie, vă aşteptaţi la unele confruntări care se vor opune forţelor de coliziune, pentru a începe urmărirea etatiştilor, să arătaţi cu degetul pe acei care, în opinia dumneavoastră, v-au împiedicat să lucraţi pentru binele ţării. Toate acestea se fac pentru ca oamenii să uite despre tragedia din 7 aprilie, iar dvs. să va asiguraţi la următoarele alegeri parlamentare, puterea AIE, distrugând opoziţia şi poziţionînd opoziţia drept o ideologie ce provoacă nelinişte. Gîndurile ne sunt clare, planurile sunt evidente, dar aţi uitat despre capacitatea poporului moldovenesc de a se uni împotriva minciunii, a nedreptăţii pentru apărarea demnităţii.

Luaţi aminte, că partidele, asociaţiile obşteşti şi cetăţenii neafiliaţi politic, dar patrioţi ai ţării sale se vor răscula pentru apărarea drepturilor sale şi a Constituţiei RM. Ne dăm seama că prin eforturile dumneavoastră, sistemul ordinii publice şi puterea judecătorească nu este îndreptată împotriva forţelor antistatale, cei care instigă la ceartă, ci împotriva noastră. Dar, pentru a apăra statalitatea Moldovei — este datoria noastră faţă de strămoşii care ne — au lăsat republica Moldova, nouă drept moştenire şi nu românilor. Aceasta este datoria noastră faţă de viitoarele generaţii. Ne propunem să păstrăm identitatea poporului nostru şi integritatea statului moldovenesc, şi vom realiza aceasta cu demnitate!

Preşedintele Partidului Social Democrat
Victor Şelin

Sursa: www.psdm.md

Reacţia Grupului de Iniţiativă cu privire la răspunsul Preşedintelui Republici Moldova, Nicolae Timofti Grupul de Iniţiativă ca cere despăgubiri în sumă de 241 mii de lei de la Nicolae Timofti