Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel Chişinău a început examinarea cauzei civile la cererea Partidului Social Democrat, care solicită anularea deciziei Preşedintelui Parlamentului Marian Lupu cu privire la anularea permisului acces la şedinţele publice ale Parlamentului, acordat conducerii PSD.
Şedinţa de judecată a fost stabilită exact în data cînd Preşedintele legislativului Marian Lupu, care personal este în statut de pîrît în cazul respectiv, este plecat în afara ţării.
PSD consideră că cetăţenii Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile constituţionale şi regulamentul Parlamentului, art. 100 beneficiază de dreptul de a asista la şedinţele plenare, aşa cum este permis în ţările democratice şi la fel cum este practicat şi în Republica Moldova. Nici o interdicţie pentru cetăţeni sau organizaţii, loiale actualei guvernări nu a fost aplicată pe parcursul a 20 de ani de la istoria democraţii moderne.
Legal este imposibil de a realiza sau a alege selectiv cui i se oferă dreptul de a asista la şedinţele plenare, şi celor care nu sunt pe placul Alianţei să le fie interzis accesul în sala de şedinţă al Parlamentului RM. Din această cauză, iniţial, Parlamentul a autorizat permisul pentru liderii PSD cu privire la asistarea şedinţelor plenare, însă imediat ce liderul PSD, Victor Şelin a făcut declaraţii pentru presă din holul Parlamentului, a fost anunţată decizia ilegală de anulare a permisului respectiv.
Peste doar 5 minute de la începerea şedinţei de judecată, judecătorul a enunţat amînarea şedinţei pentru luna decembrie şi există riscul tergiversării procesului tocmai cu scopul de a ajunge la finele anului, atunci cînd expiră valabilitatea permisului acordat.
Centrul de presă PSD
Sursa: www.psdm.md