Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

SA “Moldovagaz” tergiversează procesul de judecată iniţiat de ei însăşi

|versiune pentru tipar||
PSD / 15 mai 2013
Partidul Social Democrat

Astăzi urma să aibă loc o nouă şedinţă de judecată în cazul SA “Moldovagaz” împotriva Partidului Social Democrat privind apărarea reputaţiei profesionale şi apărarea prejudiciului moral cauzat prin care SA “Moldovagaz” pretinde să încaseze de la PSD un milion de lei.

Deşi cererea de chemare în judecată a fost depusă de SA “Moldovagaz”, aceştia tergiversează intenţionat mersul examinării cazului prin neprezentarea la şedinţele de judecată.

După mai multe amînări, lipsa reprezentantului SA “Moldovagaz” la şedinţa de astăzi a fost motivată prin aflarea în concediu a juristului întreprinderii.

Ţinem să menţionăm, că SA “Moldovagaz” este o întreprindere cu un rulaj anual de sute de milioane şi în care activează mii de persoane, inclusiv şi mai mulţi jurişti, fapt care face posibil înlocuirea juriştilor în caz de necesitate.

Mai mult ca atît, vă aducem la cunoştinţă şi despre faptul că pe lîngă juriştii angajaţi oficial la SA “Moldovagaz”, această companie împreună cu cele 13 întreprinderi afiliate au contracte de deservire juridică cu o companie offshor, căreia toate îi transferă cîte 1500 euro lunar.

Aceste lucruri demonstrează că SA “Moldovagaz” dispune de personal, care să-i reprezinte în instanţă. Mai mult ca atît este caz solicitat de ei.

Astfel de comportament al reprezentanţilor SA “Moldovagaz” demonstrează lipsă de probe şi că declaraţiile făcute de Partidul Social Democrat cu privire la faptul că această întreprindere funcţionează netransparent şi că în interiorul acesteia există scheme de corupţie şi de furt de bani sunt adevărate.

Sursa: www.psdm.md

Familia social-democrată a organizat un flashmob cu ocazia Zilei Internaţionale a Familiei PSD speră că moldovenii din afară vor vota pentru Aliona Moon