Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Declaraţia Înalt Preasfinţitului Mitropolit Vladimir privind organizarea unui Serviciu Divin pentru credincioşii din Republica Moldova în data de 19 mai cu scopul de a sublinia valorile enoriaşilor moldoveni şi de a proteja familia ca structura de bază a societăţii noastre, şi anularea legii egalităţii şanselor, este apreciată de către Partidul Social Democrat drept o normă morală corectă.
PSD a menţionat de nenumărate ori că familiile din Republica Moldova nu mai beneficiază de un sprijin loial din partea actualei guvernări, ba mai mult sunt încurajate alte tipuri de relaţii care scot în evidenţă dezmăţul şi dezordinea în societate.
Am expus, în acelaşi timp, că doar în familie putem educa o nouă generaţie responsabilă şi cu spirit civic însăprit, totodată doar în familie sunt transmise valorile importante ale spiritului uman. Deşi am făcut publică poziţia PSD împotriva aprobării Legii cu privire la asigurarea egalităţii şanselor, deputaţii nu au ţinut cont nici de opinia formaţiunii noastre, dar nici de poziţia reprezentanţilor bisericii, deşi majoritatea din ei se consideră credincioşi, în sensul adevărat al cuvîntului.
Cu părere de rău, au fost trecute cu vederea valorile morale ale societăţii noastre şi călcate cu piciorul esenţa constituirii familiilor, prevăzute atît de legislaţia naţională a Republicii Moldova dar şi în sfintele cărţi bisericeşti.
Partidul Social Democrat susţine programul anunţat de Mitropolitul Chişinăului şi a Întregii Moldove şi la fel, Duminică, 19 mai cu începere la orele 11:00 în scuarul Arcului de Triumf va organiza o acţiune socială “Mama+Tata+Eu = o familie fericită”, unde va sensibiliza locuitorii capitalei privind importanţa familiei şi modul perceperii acesteia de către copii noştri.
Republica Moldova are un model creştinesc şi moralicesc transmis din generaţii şi nu vom permite distrugerea acestuia de către actualii politicieni.
Sursa: www.psdm.md