Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Partidul Social Democrat susţine poziţia Federaţiei Ruse cu privire la conflictul armat din Siria

|versiune pentru tipar||
PSD / 19 iunie 2013
Partidul Social Democrat

Partidul Social Democrat apreciază poziţia Federaţiei Ruse cu privire la situaţia din Siria şi consideră că declaraţiile Preşedintelui rus Vladimir Putin la summit-ul G8 din Irlanda de Nord au fost de potrivă.

Ţinem să menţionăm că refuzul justificat al Preşedintelui rus Vladimir Putin de a participa la marea conspiraţie a puterilor lumii cu privire la răsturnarea agresivă şi violentă a guvernului din Siria a fost unul argumentat, fapt care va determina şi poziţia celorlalte puteri mondiale faţă de situaţia şi cursul istoriei al Siriei.

Statele care susţin răsturnarea guvernului din Siria, dau clar de înţeles că îşi doresc începerea celui de al treilea război mondial chiar şi cu riscul de stabilire a unei lumi unipolare, unde SUA va deţine supremaţia controlului mondial.

În acelaşi timp, soluţionarea conflictului sirian prin mijloace paşnice va determina crearea unei lumi multipolare, în care interesele marilor puteri ale lumii vor fi echilibrate.

Sursa: www.psdm.md

PSD a pornit la drum cu bicicletele Sinodul Mitropoliei Moldovei va examina relaţia dintre Stat şi Biserică în prevederile noii Constituţii elaborate de PSD