Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Domnule Leancă,
Coaliţia de guvernare Pro-europeană, al cărui Prim-ministru sunteţi, ca continuare a Alianţei pentru Integrare Europeană 1 şi Alianţei pentru Integrare Europeană 2, guverne în care au participat toate componentele actualei guvernări, iar dvs. a-ţi deţinut funcţia de Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, se află la guvernare din anul 2009. Pe parcursul a 4 ani de guvernare a-ţi avut destul timp, pentru a activa în vederea schimbării lucrurilor spre bine în Republica Moldova.
Cu regret constatăm, că pentru partenerii de dezvoltare de peste hotare Guvernul Republicii Moldova, precum şi alte autorităţi publice centrale, transmit rapoarte şi evaluări, care prezintă situaţia din ţară destul de bună şi că implementarea reformelor decurge la un nivel destul de înalt, pe cînd situaţia reală din ţară e cu totul alta.
Cunoaşteţi destul de bine, că atît membrii Guvernului, cît şi deputaţii din Parlament s-au transformat în “pioni” ai liderilor de partid şi activează doar în interesul acestora şi a grupurilor din interiorul partidului, pe care îl reprezintă.
Membrii Guvernului nu m-ai elaborează politici, nu mai implementează strategii, proiecte şi planuri de dezvoltare, aceştia doar asigură protecţie şi monitorizează realizarea schemelor de furt de bani publici şi înstrăinării proprietăţilor statului. Acest lucru s-a evidenţiat în deosebi în ultima perioadă prin contribuţia membrilor Guvernului la înstrăinarea pachetului majoritar de acţiuni al statului din Banca de Economii şi aprobarea listei obiectelor, care urmează să fie supuse privatizării. Deja şi cei mai importanţi parteneri ai dvs., SUA şi Germania, nu mai tolerează ceia ce se întîmplă în ţară cu participarea guvernării. Expunerile şi criticile Ambasadorilor acestor ţări trebuie să vă pună pe gînduri.
Şirul ilegalităţilor comise de membrii actualului Guvern poate fi descris la nesfîrşit, deşi înţeleg că conducătorii partidelor din care faceţi parte se asigură utilizînd Parlamentul şi Guvernul pentru a aproba Legi şi Hotărîri de Guvern cu scopul legalizării infracţiunilor comise.
Guvernul, pe care îl conduceţi, continuă ritorica aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană şi prezintă această situaţie drept unica de salvare şi ieşire din criza profundă pentru ţara noastră. Dar, cine dintre cetăţenii simpli ai Republicii Moldova ştie ce va aduce această aderare?; care va fi preţul atît pentru ţară, cît şi pentru fiecare cetăţean în parte, a acestei aderări?; cum se va schimba nivelul de trai al populaţiei?; este oare gata Uniunea Europeană să primească o ţară cu aşa nivel de corupţie în rîndul funcţionarilor de nivel înalt?; ce documente urmează să semneze Republica Moldova şi care obligaţiuni îşi asumă? etc.
La aceste şi multe alte întrebări, răspunsul îl au doar liderii de partid, care vă conduc şi persoanele implicate direct în această “combinaţie”.
Dacă, cu adevărat, doriţi să realizaţi reforme, dacă, cu adevărat, doriţi integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, de ce vă este frică? De ce ascundeţi şi evitaţi discutarea documentelor, care urmează să fie semnate de către Republica Moldova şi Uniunea Europeană? Pînă în noiembrie, perioadă în care doriţi să semnaţi la Vilnius anumite acorduri, nu a mai rămas mult timp, iar atît dvs., cît şi ceilalţi participanţi la procesul de negocieri intenţionat ţineţi ascunse aceste documente de poporul moldovenesc.
O ţară se conduce printr-o comunicare permanentă cu cetăţenii acesteia şi nu dintr-un birou închis, în care intră sarcinile expuse din afară şi se redicţionează spre realizare.
Domnule Leancă,
Aveţi pregătirea şi cunoştinţele necesare de a fi altfel. Demonstraţi cetăţenilor Republicii Moldova că puteţi fi altfel: puteţi fi cinstit, deschis spre discuţii şi transparent în activitate.
Pentru început vă cer să faceţi publice documentele, pe care intenţionaţi să le semnaţi la Vilnius, ca acestea să treacă printr-o analiză şi acceptare din partea populaţiei ţării. Nu aveţi dreptul să semnaţi acte, pentru care cetăţenii nu v-au încredinţat acest drept şi invers le veţi putea semna, dacă poporul va accepta condiţiile descrise şi impuse în aceste documente.
Dacă veţi face acest lucru, cetăţenii Republicii Moldova vă vor aprecia şi vor lua aceasta drept un început de colaborare dintre Prim-ministru şi cetăţenii Republicii Moldova. În caz contrar, veţi rămîne un laş, un străin cetăţenilor şi un “pion” al lui Vlad Filat, liderul de partid din care faceţi parte.
În aşteptarea unei reacţii din partea dvs.,
Sergiu COROPCEANU,
Secretar general al Partidului Social Democrat
Sursa: www.psdm.md