Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Social Democrat anunţă despre începerea discuţiilor oficiale cu formaţiunile politice, organizaţiile neguvernamentale şi grupurile de iniţiativă, în vederea constituirii Uniunii forţelor politice şi societăţii civile, care îşi pune drept scop implementarea unui nou sistem al puterii de stat bazat pe principiul “autoadministrării populare în interesul poporului”.
Schimbarea sistemului puterii de stat prevede lichidarea Parlamentului, ca organ legislativ suprem, şi trecerea la un alt sistem al puterii de stat, prin constituirea organului suprem de autoadministrare a poporului — Consiliul Suprem al Reprezentanţilor Poporului “Sfatul Ţării”.
În perioada istoriei moderne a Moldovei, pe parcursul a 22 de ani, cetăţenii Republicii Moldova, în cadrul alegerilor parlamentare transmit puterea deputaţilor cu scopul ca Parlamentul să ia decizii privind realizarea drepturilor şi obligaţiunilor constituţionale ale cetăţenilor. Cu toţii încredinţăm puterea deputaţilor, dar indiferent de denumirea partidului, pe listele cărora au fost înaintaţi, aceştia nu-şi îndeplinesc promisiunile electorale. Dorinţa de a exploata puterea în interes personal sau de partid constituie problema de bază a deputaţilor în raport cu interesele oamenilor de rînd.
În aceste împrejurări, cînd transmiterea puterii poporului către deputaţi a dus la uzurparea puterii şi lichidarea proceselor democratice din ţară, a apărut necesitatea de a întoarce poporului libertatea de exprimare a voinţei şi posibilitatea de participare directă în administrarea treburilor statului.
Puterea aparţine poporului Moldovei. Doar o implicare largă a cetăţenilor în analiza şi luarea deciziilor, va da posibilitate Moldovei să devină o ţară suverană, independentă şi dezvoltată.
Poporul, care participă la luarea deciziilor la nivel de stat, nu le poate primi împotriva intereselor proprii. Aflarea poporului la putere nu poate fi supusă şantajului, corupţiei sau intimidării.
Schimbarea sistemului puterii de stat prin instituirea Consiliului Suprem al Reprezentanţilor Poporului “Sfatul Ţării” va asigura participarea fiecărui cetăţean în administrarea structurilor statului la toate nivelele.
POPORUL — SUVERAN AL PUTERII ÎN STAT!
Sursa: www.psdm.md