Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Astăzi se vinde o bună parte din suveranitatea Republicii Moldova

|versiune pentru tipar||
PSD / 28 noiembrie 2013
Partidul Social Democrat

Astăzi Republica Moldova vinde o bună parte din suveranitatea sa, odată ce mai toţi liderii actualei guvernări stau sub pereţii clădirii, unde are loc Summit-ul statelor Parteneriatului Estic, în aşteptarea obţinerii parafării Acordului de Asociere Republica Moldova — Uniunea Europeană.

Cu regret, ţinem să menţionăm că şi conducerea PCRM privesc cu satisfacţie această “minune”, odată ce nu au întreprins nimic pentru a împiedica Coaliţia Pro-Europeană să definitiveze cu oficialii europeni Acordul de Asociere RM-UE. În acelaşi timp este şi o mare victorie a comuniştilor, în special a liderului acestora, Vladimir Voronin, care a iniţiat procesul de integrare europeană, ulterior acesta fiind promovat drept marele vis al moldovenilor.

Fiind stabilită drept un obiectiv prioritar în Strategia naţională pentru anii 2002–2006, elaborată şi aprobată de PCRM, integrarea europeană a fost infiltrată cetăţenilor noştri şi chiar mulţi dintre ei au crezut într-o poveste de succes, dar care de fapt ascunde în ea o distrugere nu doar statală, economică şi socială, dar şi a valorilor importante a poporului Republicii Moldova.

Procesul de distrugere a Republicii Moldova şi pregătirea pentru vinderea acesteia Uniunii Europene a fost început de PCRM prin: elaborarea şi aprobarea în 2001 a Strategiei naţionale pentru anii 2002–2006; constituirea comisiei naţionale pentru eurointegrare în 2003; constituirea în 2004 în cadrul Ministerului de Externe a Departamentului pentru integrare europeană, iar ulterior şi redenumirea ministerului în Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene; aprobarea în decembrie 2004 a planului de acţiuni Republica Moldova — Uniunea Europeană, precum şi aprobarea în unanimitate în martie 2005 a Declaraţiei privind parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene. Ulterior, calea de apropiere şi integrare europeană a comuniştilor a fost continuată de actuala guvernare.

Partidul Social Democrat înţelege regretul persoanelor, care au oferit vot de încredere Partidului Comuniştilor, unii din ei încă mai speră şi astăzi că PCRM este în putere de a răsturna situaţia, dar situaţia este una destul de clară, care demonstrează că comuniştii au cedat în mod conştient şi s-au aliniat colegilor săi de la guvernare, dezamăgind nu doar electoratul său, dar şi întreaga societate.

PSD subliniază faptul că parafarea acordului care urmează să fie realizată în aceste zile la Vilnius nu stabileşte nici o consecinţă juridică pentru ţara noastră, ci doar poate fi calificată drept o mare sărbătoare pentru actuala guvernare de la Chişinău, care cu mare tam-tam îşi atribuie aceasta drept o mare realizare în procesul de guvernare a ţării.

Totodată, cetăţenii Republicii Moldova sunt minţiţi şi în continuare, dat fiind faptul că acest act european prevede riscuri destul de grave pentru securitatea economiei naţionale. Aceasta a fost confirmată de către reprezentanţii Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, unde în cadrul unei întrevederi oficiale cu PSD, oficialii europeni au precizat faptul că imediat după Summit-ul de la Vilnius, Acordul de Asociere va fi public, şi toţi cetăţenii vor putea face cunoştinţă cu toate clauzele şi obligaţiunile pe care urmează să le asume statul nostru. Totodată, delegaţii europeni au dat clar de înţeles că prejudiciile care ar fi simţitoare pentru populaţie dar şi pentru mediul de afaceri nu sunt altceva decît consecinţele care urmează să apară în urma semnării Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, drept o parte intactă al Acordului de Asociere RM-UE.

PSD consideră că odată ce aceste acte europene vor fi semnate şi populaţia va conştientiza că actuala guvernare, cu susţinerea conducerii PCRM, nu a făcut nimic altceva decît a vîndut suveranitatea şi independenţa noastră europenilor, aceasta va determina populaţia ţării să protesteze insistent împotriva sistemului politic şi a partidelor politice care au cauzat agravarea situaţiei cetăţenilor, dar şi acuzarea a celor care au contribuit la denigrarea statului moldovenesc şi anume PCRM şi Coaliţia Pro-Europeană.

Noi, social-democraţii suntem ferm convinşi că aceste dezamăgiri, vor face ca cetăţenii Republicii Moldova să preia puterea în mîinile sale şi să insiste asupra organizării referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Comunitatea Economica Eurasiatică şi Uniunea Vamală Rusia — Belarus — Kazahstan. Doar acest vector al politicii externe va satisface necesităţile fiecărui cetăţean în parte şi va asigura într-un timp scurt un nivel de trai demn pentru moldoveni.

Sursa: www.psdm.md

La Hînceşti s-a desfăşurat seminarul “Scrierea de proiecte şi activitatea de fundraising” Declaraţia Partidului Social Democrat privind susţinerea desfăşurării referendumului în UTA Gagauz Yeri privind politica externă a Republicii Moldova