Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
02 martie — zi tragică în istoria contemporană a Republicii Moldova, unde din încăpăţinarea unor lideri politici cetăţenii ţării au început să lupte unul împotriva altuia. Sute de persoane de pe ambele maluri ale Nistrului au fost sfâşiate de gloanţele unui război orb şi inutil.
În amintirea celor căzuţi în luptele din 1992 şi cu dorinţa de predominare a păcii pe întreg teritoriul Republicii Moldova, Sergiu Coropceanu, Secretar General al Partidului Social Democrat, împreună cu membrii organizaţiei de tineret a partidului au depus flori pe podul de la Dubăsari.
“Aflarea noastră aici se datorează faptului că anume la Dubăsari în dimineaţa zilei de 2 martie 1992 a fost auzită prima împuşcătură. Sunt de baştină de aici şi cu groază îmi aduc aminte acele evenimente”, a menţionat Sergiu Coropceanu.
De asemenea Secretarul general PSD a atras atenţia la faptul, că 22 de ani Republica Moldova rămîne divizată, iar guvernările, atît fostele cît şi actuala, nu au întreprins măsuri în vederea soluţionării conflictului transnistrean şi unificarea ţării.
“Din păcate, acest conflict se menţine doar ca o temă politică pentru partidele politice şi un instrument de manipulare din partea statelor străine. Locuitorii ambelor maluri îşi doresc o ţară unită, unde va predomina pacea şi buna înţelegere. De aceia am şi depus flori la mijlocul podului de pe Nistru. Să fie o amintire comună şi poate un început de apropiere a malurilor, iar tinerii prezenţi trebuie să cunoască adevărul şi să se includă activ în integrarea ţării”, a mai completat Coropceanu.
Sursa: www.psdm.md