Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Începînd cu anul 2010, Partidul Social Democrat a recomandat cetăţenilor de a susţine aderarea Republicii Moldova la Uniunea Vamală. Iar după ce preşedinţii Federaţiei Ruse, Republicii Belarus şi Kazahstan au semnat decizia de constituire a Uniunii Economice Euroasiatice, pentru statul nostru este benefică aderarea anume la această structură economică.
Preşedintele PSD Victor Şelin a explicat care este diferenţa dintre Uniunea Vamală şi Uniunea Economică Euroasiatică.
Potrivit liderului social-democraţilor, Uniunea Vamală reprezintă crearea unui spaţiu vamal, în timp ce Uniunea Economică Euroasiatică presupune constituirea unui spaţiu economic unic între toate statele participante. Aceasta înseamnă că nici o întreprindere, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul acestei uniuni, nu va fi limitată în activitatea antreprenorială.
“Toţi antreprenorii vor avea drepturi egale de a comercializa, de a participa la licitaţii, de a obţine credite, iar cetăţenii spaţiului respectiv vor beneficia de drepturi egale la muncă, pensie decentă, asigurare medicală”, — a precizat Victor Şelin.
Uniunea Economică Euroasiatică este un sistem unificat de politică monetară şi de reglementare a acesteia, libera circulaţie a banilor şi a hîrtiilor de valoare. Nu există restricţii privind circulaţia valutară sau a transferurilor băneşti. În plus, orice cetăţean poate merge la orice banca pentru a solicita credite sociale sau comerciale.
“Uniunea Economică Euroasiatică prevede, de asemenea, libera circulaţie a bunurilor, atât pentru companii cât şi pentru persoane fizice, precum şi un sistem integrat de transportare şi de tarifare a bunurilor”, a mai adăugat politicianul.
Şi, în sfârşit, în Uniunea Economică Euroasiatică tuturor cetăţenilor, rezidenţi ai statelor uniunii le vor fi egalate drepturile la muncă. De asemenea, vor fi create şi aplicate norme unice pentru încadrarea în cîmpul muncii a străinilor.
“Noi, social-democraţii optăm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Euroasiatică şi îndemnăm toţi cetăţenii să sprijine această decizie”, — a mai declarat Preşedintele Partidului Social Democrat Victor Şelin.
Reamintim, că joi, 29 mai la Astana, preşedinţii Federaţiei Ruse, Republicii Belarus şi Kazahstan au semnat un acord privind înfiinţarea Uniunii Economice Euroasiatice.
Potrivit lui Vladimir Putin, semnarea Acordului de constituire a Uniunii Economice Euroasiatice poziţionează procesele integraţioniste la un nivel mult mai înalt, păstrînd, totodată, pe deplin, suveranitatea ţărilor participante şi asigurînd o cooperare economică strânsă şi armonioasă.
Sursa: www.psdm.md