Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Sergiu Coropceanu, Secretar general PSD, îi ia apărarea Episcopului de Bălţi şi Făleşti Marchel după ce acesta a fost sancţionat de instanţa de judecată în lupta contra homosexualităţii.
În opinia Secretarului general PSD, autorităţile doresc să distrugă tot ce este sfînt în ţară, tot ce ţine de valorile creştineşti şi de familie. Sergiu Coropceanu a menţionat şi faptul că Episcopul Marchel a fost un reprezentant al bisericii, care s-a implicat destul de activ în lupta contra homosexualităţii în Republica Moldova, iar prin sancţionarea acestuia guvernarea doreşte să impună frică tuturor opozanţilor acestui fenomen.
“După ce guvernarea a vîndut ţara politic şi economic, acum se demonstrează că au vîndut-o şi spiritual. Toate valorile, toate tradiţiile noastre moldoveneşti au fost călcate în picioare, iar în locul acestora au fost importate altele noi. Prin importul şi acceptul homosexualităţii în ţară guvernarea doreşte să transforme Republica Moldova într-un stat artificial”, — a declarat Sergiu Coropceanu.
În acelaşi timp, Sergiu Coropceanu a menţionat că cetăţenii ţării trebuie să înţeleagă că cu actuala guvernare şi cu susţinerea partidelor de la guvernare la viitoarele alegeri parlamentare Republica Moldova riscă să fie distrusă complet.
Sursa: www.psdm.md