Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSD

Reprezentare înseamnă lipsa pragului electoral

|versiune pentru tipar||
PSD / 6 iulie 2017
Partidul Social Democrat

Micşorarea sau excluderea pragului electoral a fost unul dintre subiectele importante din cadrul dezbaterilor publice asupra proiectului de modificare a sistemului electoral organizate pe platforma Comisiei juridice a Parlamentului Republicii Moldova conform recomandărilor Comisiei de la Veneţia.

Prezent la aceste dezbateri, Sergiu Coropceanu, Secretar general al Partidului Social Democrat, a menţionat obligativitatea tuturor de a ţine cont de prevederile Constituţiei Republicii Moldova în aprobarea deciziilor. În acest sens, Secretarul general PSD a remarcat prevederile prompte expuse în art. 39 din Constituţia ţării care prevede că cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.

“Prezenţa pragului electoral, de fapt, limitează în drepturi un număr impunător de cetăţeni, care îşi aleg reprezentanţii săi. Poate şi trebuie să devină deputat persoana care a acumulat numărul minim de voturi care i se atribuie unui mandat de deputat”, — a menţionat Sergiu Coropceanu.

De asemenea, Secretarul general PSD şi-a argumentat poziţia prin faptul că un partid care a primit votul a 6% din alegători şi a acces în Parlament cu 8–9 deputaţi nu poate să reprezinte mai mult decât un alt partid care a acumulat 5,95% şi nu a acces în Parlament deoarece 6% distribuite la 8–9 mandate de deputat rezultă că un mandat de deputat are susţinerea a mai puţin de un procent (0,66) şi în acest caz doleanţa a 5,95% din cetăţeni a fost ignorată.

În final, Sergiu Coropceanu a invitat participanţii la dezbateri să susţină excluderea pragului electoral şi să analizeze distribuirea mandatelor de deputat prin prisma numărului minim de voturi ce-i revine unui mandat.

Sursa: www.psdm.md

Poziţia PSD pe marginea recomandărilor Comisiei de la Veneţia privind trecerea la votul mixt Conducerea PSD în vizită de lucru în SUA