|||
Astăzi în cadrul şedinţei fracţiunii “Moldova Democrată” s-a decis modificarea denumirii fracţiunii în “Alianţa Moldova Noastră” (AMN). Deputaţii din partea PSL au fost de acord cu ideea că BMD nu mai există şi că denumirea “Moldova Democrată” nu mai este una relevantă, propunînd ca fracţiunea comună a AMN şi PSL să poarte denumirea de Alianţa Social-Liberală (ASL). Preşedintele PSL Oleg Serebrian a fost împotriva denumirii de “Alianţa Moldova Noastră” sau ASL “Moldova Noastră”, denumiri propuse de deputaţii din AMN, pe motiv că aceste denumiri avantajează doar una din cele două formaţiuni din fostul BMD. Totodată, liderul social-liberal a opinat că denumirea de Alianţa Social-Liberală ar fi putut fi şi denumirea partidului unic creat prin fuziunea PSL şi AMN, formaţiune care revendică, de asemenea, apartenenţa la doctrina social-liberală. Majoritatea deputaţilor AMN au votat împotriva propunerii deputaţilor social-liberali.
Astăzi este ultima zi cînd se pot înregistra noi fracţiuni parlamentare s-au produce modificări în denumirile fracţiunilor parlamentare. PSL nu poate crea o fracţiune parlamentară separată pe motiv că are doar trei deputaţi.
Serviciul Presă şi Relaţii Externe PSL