Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSL

Comunicat de presă al Partidului Social-Liberal

|versiune pentru tipar||
PSL / 2 martie 2006
Partidul Social-LiberalPartidul Social-Liberal apreciază intenţia guvernării comuniste de a diminua importanţa instituţiei întrebării şi interpelării parlamentare ca antidemocratică şi neconstituţională.

Presupunerea că interpelările deputaţilor determină miniştrii să lucreze peste program nu-şi găseşte locul într-un stat de drept. Potrivit art. 105 din Constituţia Republicii Moldova, “Guvernul şi fiecare dintre membrii săi sînt obligaţi să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi.” Prin urmare, răspunsul la interpelare este parte a programului de lucru a miniştrilor şi potrivit textului constituţional, anume membrul Guvernului trebuie să ofere răspuns. Ca regulă miniştrii evită să apară la tribuna Parlamentului, lucru nemaivăzut într-o republică parlamentară, alimentînd astfel impresia că există anumite lucruri de ascuns de ochii publicului.

Disputa apărută în jurul ineficienţei interpelărilor deputaţilor indică lipsa de eficienţă şi transparenţă a guvernării şi în particular a puterii executive, deoarece controlul parlamentar reprezintă cel mai important instrument de măsurare a eficienţei şi calităţii guvernării.

Trezeşte nedumerire o asemenea atitudine, care vine să contrazică angajamentele declarate de integrare europeană, orientate spre creşterea încrederii cetăţenilor în autorităţile publice, sporirea eficienţei şi predictibilităţii măsurilor guvernamentale, încetăţenirea practicii de justificare publică a cheltuielilor şi de transparenţă decizională în administraţia publică.

Serviciul presă şi relaţii externe a PSL
Apelul grupului deputaţilor social-liberali privind crearea unui Partid Liberal unic Declaraţia grupului deputaţilor social liberali privind evoluţia situaţiei din estul Republicii Moldova