Onorată asistenţă, stimaţi colegi,

Peste trei săptămîni Republica Moldova va deveni vecin de facto al Uniunii Europene. Aderarea României la Uniune, este un prilej de bucurie pentru cei 28 de milioane de români din toate colţurile lumii, dar mai ales pentru românii din Basarabia, Transnistria şi nordul Bucovinei, care se bucură sincer în aceste momente pentru succesele patriei lor, sperînd că de la 1 ianuarie 2007 România va deveni un avocat fervent al aderării Republicii Moldova şi Ucrainei la UE. Este în interesul naţional al României ca cele două ţări vecine din est, şi mai ales Republica Moldova, să redevină părţi integrante ale Europei Unite. În acest fel, hotarele artificiale ce străbat trupul etnic al neamului românesc, ar fi surmontate, românii de pe ambele maluri ale Prutului regăsindu-şi unitatea pierdută după decenii de înstrăinare forţată.

Succesele României ne bucură, ne încurajează, ne dau speranţe că situaţia în care ne aflăm ar putea fi depăşită. Iar situaţia Republicii Moldova, în pofida afirmaţiilor nefondat de optimiste ale puterii, e mai mult decît proastă. Mai evidentă ca oricînd este lipsa progreselor în procesul de soluţionare a conflictului din zona de est a ţării, asistăm la o nouă tensionare a situaţiei în sud, la răcirea relaţiilor cu vecinii din est şi din vest, la o prelungită stagnare în economie, la stoparea procesului de democratizare a societăţii, proces care părea să fie relansat în aprilie 2005.

Anume aceste lucruri pun sub semnul întrebării viitorul Republicii Moldova ca entitate suverană şi independentă. Sute de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova au părăsit ţara în ultimii şase ani în căutarea unui loc de muncă. Alte cîteva sute de mii au profitat de oportunitatea de a obţine paşapoartele altor ţări — România, Rusia, Ucraina. Mii de tineri plecaţi peste hotarele ţării prin intermediul diferitor programe internaţionale nu mai revin la baştină. Cei mai buni specialişti în domeniul ştiinţelor exacte şi naturale, dar şi oameni de creaţie s-au stabilit peste hotare sau sînt tentaţi să procedeze astfel în viitorul apropiat. Asistăm la o scădere dramatică a nivelului de trai, a speranţei de viaţă, la o sporire fără precedent a şomajului.

În aceste condiţii e firesc să ne întrebăm încotro se îndreaptă Republica Moldova? Vom fi capabili să ieşim de unii singuri din această situaţie dezesperantă?

Majoritatea covîrşitoare a cetăţenilor acestei ţări ar spune că nu, fapt ce deconspiră o stare moral-psihologică de eşec şi faliment. E natural că tot mai multă lume se întreabă ce se va întîmpla cu noi după admiterea României în UE. Bucureştiul s-a arătat dispus să sprijine necondiţionat apropierea noastră de Europa. Din păcate gestul prietenilor noştri de peste Prut n-a fost nici înţeles, nici acceptat. Ba chiar dimpotrivă. Deschiderea manifestată de Preşedintele României, Traian Băsescu, a servit drept pretext neîntemeiat pentru redeclanşarea atacurilor anti-româneşti de către autorităţile de la Chişinău şi personal de către Preşedintele Vladimir Voronin. E o situaţie regretabilă. Mai ales că ştim cu toţii, preşedintele Băsescu a fost cel care s-a grăbit să ofere primul, alături de Mihail Saakaşvili, un vot de încredere omologului său moldovean în chiar perioada alegerilor parlamentare.

Dacă vom răsfoi presa din aprilie 2005, vom vedea că noi, cei care am votat la 4 aprilie pentru preşedintele Vladimir Voronin, am invocat şi deschiderea manifestată de Bucureşti pentru o soluţie politică echilibrată în problema alegerii şefului statului. Am făcut acest lucru în numele consensului naţional, în speranţa că din acel moment cel puţin relaţiile dintre cele două state româneşti vor reveni în albia firescului. N-am crezut niciodată că gesturile prieteneşti ale preşedintelui Traian Băsescu faţă de colegul său de la Chişinău vor fi răsplătite cu noi acuzaţii românofobe.

Mulţi dintre cei prezenţi în această sală s-au simţit ofensaţi şi jigniţi în seara zilei de 1 decembrie, cînd la recepţia oferită de Ambasada României cu ocazia Zilei Naţionale a românilor, conducerea Republicii Moldova a fost reprezentată doar la nivelul unui ministru-adjunct al economiei. A fost nu atît o ofensă la adresa unei ţări care a manifestat faţă de noi doar deschidere, cît o lipsă de bun simţ, o lipsă de tact diplomatic şi de bună creştere.

Şi mai ciudată ni s-a părut convocarea ambasadorului României la Ministerul moldovean de externe în vederea solicitării unor explicaţii pe marginea declaraţiilor făcute intr-un ziar din Chişinău de către un om de artă din Bucureşti. Eram convins că în practica diplomatică unui ambasador i se cer explicaţii doar în legătură cu declaraţiile făcute de oficialii ţării sale şi nu în legătură cu atitudinile exprimate de persoane particulare, chiar dacă notorii. Ar fi ca şi cum ambasadorul nostru din SUA ar fi convocat mîine la Departamentul de Stat pentru a i se cere explicaţii în legătură cu tot felul de declaraţii anti-americane care abundă în presa locală din Republica Moldova, controlată, de altminteri, de autorităţile comuniste.

Stimaţi colegi, Noi, deputaţii social-liberali, ca şi, probabil, alţi colegi din opoziţia parlamentară, urmărim cu îngrijorare evoluţia relaţiilor dintre Chişinău şi Bucureşti din ultimele săptămîni. Intervenţia în forţă a puterii în vederea remodelării cursului de istorie şi aservirii lui politicii de deznaţionalizare forţată a generaţiei in creştere, vehemenţa cu care e privit oricine îşi asumă identitatea românească sau orice este legat de România, aminteşte tot mai mult de practicile aplicate de regimul bolşevic în primii ani de ocupaţie a Basarabiei.

Problema e, stimaţi colegi, că, totuşi, situaţia în lume şi în Europa s-a schimbat radical. România este un stat cu 22 de milioane de locuitori, cu o suprafaţă comparabilă cu cea a Marii Britanii, cu un produs intern brut mai mare decît al unei ţări cum e Ucraina, e stat membru NATO, e partenerul strategic al SUA în sud-estul Europei, o zonă de maximă sensibilitate.

În condiţiile în care Republica Moldova riscă să devină o ţară-fantomă, depopulată, săracă, cu o populaţie bolnavă şi tot mai prost instruită, cu o economie criminalizată, tot mai multă lume din stînga Prutului îşi îndreaptă aşteptările spre România, sperînd că succesul Bucureştiului ar putea influenţa benefic şi asupra Republica Moldova, deşi înţelegem bine, succesul nu e întotdeauna contagios.

România s-a arătat mai mult decît dispusă să ne sprijine, un ultim exemplu concludent în acest sens fiind pledoaria preşedintelui Traian Băsescu în favoarea ralierii Republicii Moldova la grupul ţărilor din Balcanii Occidentali în vederea admiterii noastre în comun cu acestea într-un eventual nou val de extindere a Uniunii. Răspunsul nostru a fost o mostră de nesimţire: “noi nu avem nevoie de avocaţi în procesul de integrare europeană”. De fapt întrebarea pe care ar trebui să ne-o punem este “dar cine are nevoie de noi?” şi, mai ales, de emitenţii acestui gen de aserţiuni.

Ca români, ca liberali, ca pro-europeni convinşi, ţinem să ne exprimăm speranţa că cei de la Bucureşti vor şti şi pentru mai departe să separe poziţia unei puteri anacronice de cea a majorităţii româneşti din Basarabia. Cetăţenii Republicii Moldova, abandonaţi de toţi şi în primul rînd de propria guvernare, aşteaptă sprijinul României, au nevoie de el. Ne vom bucura de orice gest, de orice semn de prietenie şi încurajare care ar putea veni din partea românilor de dincolo de Prut, ca de altminteri din partea tuturor democraţiilor occidentale.

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet