Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSL

Apel către organizaţiile liberale de tineret din Europa

|versiune pentru tipar||
PSL / 9 ianuarie 2007
Partidul Social-LiberalAvând în vedere că predilecţia europeană, adoptată consensual de către Parlamentul Republicii Moldova este în pericol, elocinţă servind ultimele evoluţii din Republica Moldova, şi în special evoluţiile diplomatice cu România şi relansarea relaţiilor false cu Federaţia Rusă, prin care se doreşte subminarea suveranităţii Republicii Moldova şi ancorarea ei în sistemul ocupaţionist rus, noi, tinerii social-liberali, facem apel către colegii tineri liberali din Europa, ca prin pârghiile de care dispun, să subsemneze şi să sesizeze instituţiile europene referitor la gravitatea situaţiei în care se află Republica Moldova.

Solicităm insistent sprijinul DVS., altfel, rămânem aici în Republica Moldova într-o izolare totală, intuind că aceasta este una de lungă durată şi cu repercusiuni grave.

Deşi încercăm să abordăm orice problemă pe care o instituie intenţionat guvernarea comunistă, oricum suntem ignoraţi. În general, tinerii din Republica Moldova, exceptând tinerii comunişti, sunt marginalizaţi completamente. Proiectele tinerilor nu se bucură de nici o susţinere, unele dintre acestea chiar fiind remarcabile sunt ignorate sau împiedicate spre realizare. Mii de tineri plecaţi peste hotarele ţării prin intermediul diferitor programe internaţionale, nu mai revin la baştină.

Imixtiunea flagrantă a guvernării comuniste în toate domeniile, crearea unui Minister al Administraţiei Publice Locale, scopul căruia este subordonarea şi neglijarea autonomiei locale, restabilirea masivă a monumentelor comuniste şi simbolicii comuniste, transformarea mass-mediei de stat în instrument de propagandă a partidului de guvernământ, subordonarea justiţiei, întărirea structurilor şi serviciilor secrete în direcţia intimidării opoziţiei în contradicţie cu angajamentele faţă de Consiliul Europei şi Uniunea Europeană, politizarea la maximum a sistemului de învăţământ, favorizarea emigraţiei tinerilor din Moldova prin reducerea abuzivă a numărului de locuri în universităţi, crearea dezastrului în domeniul tineretului, impunerea unui curs de istorie integrată falsă şi supunerea controlului de către procuratură a societăţii civile (reprezentată majoritar de tineri) ruinează totalmente perspectiva de viitor a tineretului din Republica Moldova.

Ca tineri, ca pro-europeni, ca liberali, avem convingerea că ne veţi susţine cu adevărat, poate, astfel, vocile noastre vor fi auzite şi la Chişinău.

Liga Tineretului Social-Liberal
Declaraţia deputaţilor Partidului Social-Liberal cu privire la efectele aderării României la Uniunea Europeană asupra Republicii Moldova Comunicat de presă al Partidului Social-Liberal