Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSM

Declaraţia Partidului Socialist din Moldova despre aşa-zisa Mitropolie a Basarabiei

|versiune pentru tipar||
PSM / 22 iunie 2002
Cea mai periculoasă pentru destinul Moldovei este înaintarea faţă de republica noastră, prin hotărîrea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 24 Aprilie 2002, a cerinţei de a înregistra aşa-zisa Mitropolie a Basarabiei, care este subordonată oficial Patriarhului României.

Divergenţele canonice între Biserica Ortodoxă din Moldova şi Mitropolia Basarabiei nu există. Ultima este o organizaţie, creată în 1993 în cadrul programului guvernamental român “Biserica Română” în scopul pregătirii condiţiilor pentru anexarea Moldovei la statul român. Partidul Socialist apreciază hotărîrea APCE privind înregistrarea Mitropoliei Basarabiei ca o indicaţie de a legaliza în Republica Moldova încă un instrument al Bucureştiului oficial.

Adoptarea de către Adunarea Parlamentară a acestei hotărîri constituie un amestec nelegitim al unui organ laic supranaţional în treburile bisericii.

Întregistrarea aşa-zisei Mitropolii a Basarabiei contravine scopurilor şi sarcinilor proclamate oficial ale Comunităţii Europene. Legalizarea acestei structuri bisericeşti-politice va pune în Moldova începutul unei schisme bisericeşti, va imprima un caracter religios conflictului civil ce încă nu este reglementat din societatea moldovenească, va ridica obstacole suplimentare în reintegrarea republicii, va complica şi mai mult menţinerea statalităţii moldoveneşti existente.

Hotărîrea asupra chestiunii privind relaţiile reciproce ale Bisericii Ortodoxe din Moldova, Mitropoliei Ortodoxe a Basarabiei şi autorităţile Republicii Moldova a fost adoptată de parlamentari care fac parte din alte confesiuni, fără a se ţine cont de consecinţele posibile.

Partidul Socialist propune ca chestiunea privind înregistrarea Mitropoliei Basarabiei să fie rezolvată printr-un referendum al întregului popor.

/Comunistul, nr. 29 (291), 5 iulie 2002/
  Declaraţia Partidului Socialist din Moldova