Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Ultimele evenimente politice şi solicitările din partea presei m-au determinat să vin în faţa dumneavoastră cu câteva luări de poziţie, pe patru subiecte de principiu.
Atât eu, cât şi grupul parlamentar al socialiştilor pe care îl reprezint, am considerat oportun să vă aducem la cunoştinţă următoarele:
1. Vom susţine doar un candidat apartinic la funcţia de preşedinte.
Reconfirm poziţia grupului parlamentar al socialiştilor privind alegerea şefului statului. Noi considerăm că în actualele circumstanţe politice numai un candidat apartinic poate întruni voturile de consens. Şi doar aşa, prin alegerea unui preşedinte apartinic, e posibilă o reformatare a Alianţei de guvernare. Apropo, o schimbare calitativă la nivel de guvernare o doresc majoritatea cetăţenilor, aşa cum arată sondajele de opinie.
De aceea, este contraproductiv să se insiste astăzi asupra unui candidat din partea Alianţei, care ar perpetua haosul actual. Mai ales că se cunoaşte că nici chiar în cadrul Alianţei nu există unitate de poziţii în privinţa unui candidat unic.
Noi am propus-o în calitate de candidat apartinic şi destoinic pe doamna Gracianîi. Ceilalţi parteneri de dialog însă nu au venit cu un candidat apartinic de alternativă, blocând rezolvarea crizei politice. Reiterăm că suntem gata să examinăm o candidatură apartinică propusă atât de AIE, cât şi de PCRM. Încă mai considerăm că preşedintele poate fi ales, printr-un consens larg, iar alegerile anticipate evitate.
2. Pledăm pentru organizarea în decembrie a procedurii de alegere a preşedintelui
Ceea ce s-a întâmplat pe 14 noiembrie, când nu s-a înaintat niciun candidat la funcţia de preşedinte, este un gest absolut iresponsabil din partea principalilor actori politici. Este în primul rând vorba despre cei care au votat data alegerii, dar au lăsat totul să deruleze fără nicio finalitate.
Această situaţie de incertitudine, în economie, în societate, în politică nu mai poate continua. Avem nevoie de o guvernare stabilă, care să muncească, să dezvolte proiecte economice, să voteze legi, nu să se ocupe numai de intrigi politice şi să dea vina pe nealegerea preşedintelui. Cu cât mai mult durează situaţia de incertitudine, cu atât mai mult suferă ţara. De aceea, părerea noastră este ca procedura de alegere a şefului statului trebuie să înceapă cât mai repede, în luna decembrie. Şi, repet, consider că preşedintele poate fi ales, dacă toţi partenerii noştri vor înţelege că numai un candidat apartinic are şanse să întrunească voturile de consens.
3. Voi activa împreună cu Partidul Socialiştilor din Republica Moldova
Eu declar oficial că am aderat la Partidul Socialiştilor din Republica Moldova. Acum, la acest partid aderă foarte mulţi colegi de-ai mei din PCRM, dar şi multe persoane care până acum nu au fost membri de partid. În curând, după ce formaţiunea va trece printr-un proces de modernizare, afluxul de membri va fi şi mai mare. Declar în premieră că pentru a doua jumătate a lunii decembrie va fi organizat Congresul Partidului Socialiştilor, unde va fi reînnoită conducerea formaţiunii. De asemenea, în premieră, vom testa un model de primeris, de înaintare a candidaţilor la funcţia de preşedinte al partidului din partea organizaţiilor teritoriale ale formaţiunii. Va fi un model pe care îl vom perfecţiona şi îl vom utiliza la diferite scrutine interne de partid.
Eu vă asigur că Partidul Socialiştilor va demonstra în viitorul apropiat că este o forţă importantă pe segmentul de stânga al eşichierului politic. Şi la următoarele alegeri parlamentare noi vom înregistra un scor care să ne permită să creăm o fracţiune influentă în Parlament, cu vot decisiv în formarea guvernării.
4. Vom acţiona pentru adoptarea sistemului mixt de alegere a deputaţilor în Parlament
Aceşti doi ani şi jumătate de criză politică ne-au demonstrat nouă tuturor că una din marile probleme ale politicienilor este dependenţa lor de şeful de partid. Foarte mulţi dintre deputaţi se simt într-o mai mare măsură responsabili faţă de şeful lor de partid, care i-a inclus în lista electorală, decât faţă de alegători. Anume din cauza acestei dependenţe, deputaţii, în realitate, aparţin nu atât poporului, nu atât intereselor ţării, ci aparţin intereselor partidului. Aşa a fost şi în alţi ani, dar numai criza nealegerii şefului statului a arătat cât de gravă e situaţia. Eu cunosc deputaţi şi din AIE, şi din PCRM, care înţeleg că este în interesul ţării să alegem un şef de stat de consens, care sunt dispuşi să voteze, dar de frica partidului ei nu întreprind nimic. În consecinţă, se întâmplă că întreg corpul legislativ este ostatic al ambiţiilor sau neînţelegerilor a trei-patru lideri de partid. De aici şi tot felul de crize politice. De aceea, considerăm că însăşi modalitatea de formare a componenţei Parlamentului trebuie modificată în Republica Moldova.
Noi, grupul parlamentar al socialiştilor, vom veni în curând cu o iniţiativă legislativă în această privinţă, pentru a trece la sistemul mixt de alegeri. Mizăm foarte mult pe susţinerea colegilor noştri parlamentari, ştim că unii politicieni ar putea să sprijine sincer această iniţiativă. Cu atât mai mult că este vorba de o idee care a mai fost discutată — alegerea deputaţilor în Parlamentul Republicii Moldova printr-un sistem mixt, atât pe liste de partid, cât şi din partea circumscripţiilor uninominale, în proporţie de 50/50. În aşa fel, în afara celor 50 de deputaţi aleşi pe liste, vor exista şi circa 50 de deputaţi aleşi direct de popor, din fiecare raion, iar cetăţenii îşi vor putea responsabiliza în mod direct aleşii. Considerăm că în Republica Mooldova s-au format toate premizele politice, psihologice şi sociale pentru a se întreprinde o asemenea schimbare calitativă în procedura de alegere a deputaţilor.
Sursa: dodon.md