Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii sunt gata să voteze o candidatură apartinică propusă de AIE sau de AIE + PCRM

|versiune pentru tipar||
PSRM / 10 ianuarie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Noi, socialiştii, urmărim cu atenţie cum evoluează situaţia privind alegerea preşedintelui ţării. Întâlnirea dintre PCRM şi AIE o considerăm oportună, deşi mult întârziată. Este clar că această întâlnire e mai curând una de ochii lumii, pentru că PCRM încă mai visează la anticipate, dar vor să creeze iluzia că sunt gata să rezolve criza politică. Iar liderii AIE fac jocurile lor, împreună şi separat. Însă dacă totuşi va fi înaintat un candidat apartinic de consens, propus de AIE + PCRM, socialiştii vor participa la alegeri şi vor vota pentru el, pentru a rezolva criza politică şi fără a pretinde vreo funcţie în stat.

Totodată, noi insistăm pe necesitatea reformatării Alianţei şi a strategiei de guvernare şi sperăm că PCRM, în negocierile sale cu AIE, nu va merge la cheremul Alianţei, în schimul unor funcţii în stat sau a unor protecţii din partea puterii.

Deci, noi suntem gata să votăm un preşedinte apartinic propus de AIE sau de PCRM, sau de ei în comun. Numai să-l înainteze odată, că deocamdată observăm numai vorbărie din partea lor şi mai mult nimic. Dacă nu îl pot găsi ei, socialiştii au candidaţi destoinici care pot fi examinaţi spre a fi aleşi.

Tărăgănarea cu alegerea preşedintelui dă de bănuit că cineva doreşte în mod intenţionat să continue criza politică. Poate cineva este frustrat de faptul că a fost nevoit să iasă din cursa pentru preşedinte şi acum, pentru a demonstra că dacă nu este propus el, nici altcineva nu va fi ales, creează situaţii de impas? Vom vedea cum evoluează situaţia şi vom înţelege dacă aceste bănuieli sunt justificate.

Serviciul de presă PSRM
Sursa: dodon.md

Igor Dodon: Socialiştii sunt deschişi spre negocieri. Vrem un preşedinte apartinic Soluţia propusă de socialişti a permis deblocarea procedurii de alegere a preşedintelui