Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Atac pe două fronturi asupra Moldovei şi moldovenilor

|versiune pentru tipar||
PSRM / 24 martie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

În aceste zile, Moldova este silită să suporte un ritual umilitor şi obraznic — marşurile legionarilor unionişti şi turbulenţa unui grup mic, dar agresiv şi tupeist de angajaţi în promovarea unionismului la noi în ţară.

Într-un stat care se respectă, aşa gen de acţiuni, pînă şi aşa gen de intenţii ar fi fost aspru sancţionate. La noi însă, ca la nimeni — unioniştii nu numai că sunt toleraţi, dar sunt şi susţinuţi la nivel de putere centrală.

Guvernarea actuală, care este obligată să respecte Constituţia ţării şi să consolideze statalitatea şi integritatea Republicii Moldova, manifestă un sprijin tacit faţă de campaniile de românizare desfăşurate de unionişti în ultimii ani.

În şedinţa în plen a Parlamentului, de joi, am solicitat de la liderii AIE să declare public dacă susţin sau nu marşurile legionarilor unionişti de pe străzile capitalei. Pînă astăzi, nu am primit niciun răspuns din partea lor. Lipsa răspunsului trădează o problemă de atitudine la liderii AIE faţă de fenomenul unionismului în Moldova. Sau, şi mai rău, trădează complicitatea AIE cu procesul de românizare forţată a moldovenilor.

Iniţiativa de reintroducere în şcoli a “istoriei românilor”, pe care să o studieze în mod obligatoriu moldovenii, este o altă dovadă a românizării promovate la nivel guvernamental. Solicitarea socilaiştilor de a fi demis ministrul educaţiei pentru această eroare gravă iarăşi a rămas deocamdată fără răspuns.

Încă mai poate fi înţeleasă poziţia politică a liberalilor lui Mihai Ghimpu, care nici măcar nu ascunde esenţa sa unionistă şi scopul său de a realiza anexarea Moldovei la România. De aceea, Ghimpu şi acoliţii săi nu trebuie să aibă acces la guvernare.

Mai puţin înţelegem de ce tac ceilalţi lideri ai Alianţei, care ar trebui să fie mai fermi în apărarea Constituţiei statului. Aşteptăm din partea lor o poziţie clară, ca să înţelegem dacă putem conlucra cu ei pentru afirmarea statalităţii şi moldovenismului în Republica Moldova.

În prezent, constatăm că nu mai putem miza pe colaborarea cu PCRM, care a devenit un partid de extrema stîngă, radical şi înrăit. Conducerea acestei formaţiuni şi-a demonstrat incapacitatea de a purta un dialog constructiv. Politica de stradă, cu ţipete şi bătăi cu pumnul în piept nu face faţă unui partid parlamentar şi nu ajută cu nimic alegătorilor săi.

E şi mai grav să constatăm că în ultimul timp PCRM se extremizează şi în plan etnic. Una din ultimele declaraţii venite din partea acestui partid ne face să cugetăm profund asupra condiţiei ideologice şi identitare a acestei formaţiuni. Astfel, unul dintre ideologii PCRM, deputatul comunist Zurab Todua, a declarat recent, într-un articol de-al său, că “intelectul înalt şi cultul cunoştinţelor” nu e caracteristic pentru moldovenii de la ţară (!). Iar în mod special moldovenii care au făcut studii juridice au determinat caracterul corupt al jurisprudenţei naţionale.

Asemenea declaraţii sunt de o obrăznicie fără precedent, au un caracter defăimător în adresa naţiunii titulare a Republicii Moldova, iar autorul acestora, ideolog al PCRM, trebuie supus oprobriului public. Cerem de la conducerea PCRM o poziţie oficială faţă de declaraţiile ideologului şi deputatului său, dacă sunt sau nu de acord în privinţa “intelectului redus” al moldovenilor, iar dacă nu sunt, să-l demită în mod ruşinos pe Zorab Todua din rîndurile partidului.

Iată că aceste zile de tristă pomină pentru istoria Moldovei sunt umbrite şi de un şir de gesturi politice care afectează integritatea ţării şi imaginea poporului moldovenesc. Şi este grav să constatăm că aceste atacuri ideologice asupra Moldovei şi moldovenilor vin de pe două fronturi — şi de la unele componente ale Alianţei de guvernare, şi de la Partidul Comuniştilor, care au pierdut simţul măsurii în lupta lor pe baricade.

Astăzi, socialiştii mizează doar pe bunul simţ şi coeziunea civică a moldovenilor care îşi preţuiesc identitatea şi sprijină buna imagine a Moldovei şi moldovenilor în lume.

Sursa: socialistii.md

Igor Dodon s-a întîlnit cu ambasadorul Japoniei în Republica Moldova Socialiştii dezmint o nouă minciună a PCRM