Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Activiştii Gărzii Tinere contra unioniştilor

|versiune pentru tipar||
PSRM / 27 martie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, cînd spiritele deja s-au calmat puţin, iar amintirile despre evenimentelere de ieri ar putea fi separate de emoţii — vreau să descriu cele întîmplate prin prisma celor văzute de un simplu observator, un om cu poziţie civilă care a venit să-şi apere pripriile convingeri şi propria ţară. În fine, despre toare — la rîndul lor.

Pe data de 25 martie, în centrul Chişinăului s-a întîmplat aceea, despre ce încă mult timp se va vorbi. Aceea ce nu vor uita nici aşa numiţii statalişti ai Moldovei, nici cei care i se opuneau — activiştii-unionişti, care visează la unirea cu România. La intersecţia străzii Ştefan Cel Mare cu strada Puşkin s-au întîlnit participanţii a două mitinguri: unul pentru apărarea independenţei Moldovei şi celălalt — marşul unioniştilor.

Primul miting a demarat la Arca de Triumf, organizatorii acestuia fiind partidul “Patrioţii Moldovei”. La orele 15:30 — începutul oficial al mitingului, la Arcă erau puţini oameni. Posibil aceasta a fost influenţat de faptul că a fost schimbată ora, dar poate într-adevăr au rămas foarte puţini apărători ai patriei. În afară de membri ai partidului, la acţiune au participat reprezentanţii numeroaselor organizaţii non-guvernamentale, guvernarea tînără a Găgăuziei, grupul marxiştilor — participanţii la mitingurile Comitetului de apărare a Constituţiei şi democraţiei (CACD), care s-au evidenţiat ieşind sub steagul verde-roşu al RSSM. Totul se întîmpla acolo — la Arca de Triumf. Noi, un grup nu prea numeros a activştilor organizaţiei de tineret “Garda Tînără” am văzut toate acestea trecînd pe-alături. Însă, am venit acolo pentru a ne exprima poziţia civică şi nu intenţionam doar să tecem.

În acelaşi timp, la orele 16:00, la Academia de Ştiinţe a fost dat startul “Marşului Unirii”. La acest marş au participat nu doar cetăţenii Moldovei dar şi “fraţii de peste Prut”, care au venit să-şi susţină “concetăţenii”. Deja la 15:10 în faţa Academiei de Ştiinţe s-au adunat circa 500 de oameni. În decurs de o oră şi jumătate grupul era în creştere, şi în momentul în care grupul s-a îndreptat către teatrul de Operă şi Balet — coloana era de cîteva mii.

În jurul orelor 17, participanţii unui miting s-au aflat faţă în faţă cu participanţii celuilat miting. Apărătorii Moldovei s-au îndreptat către activiştii unionişti, încercînd să le blocheze trecerea şi să nu le permită intrarea în piaţa Marii Adunări Naţionale. La această etapă am aderat şi noi.

Patrioţii Moldovei au ocupat strada, nouă însă, ne-a revenit bulevardul, drumul pentru pietoni din dreapta străzii, pe care înaintea noastră au ocupat-o şi grupul marxiştilor. Este foarte greu să transmit acele emoţii pe care le simte o persoană care vede cum spre el merg rînduri “duşmani”. Strigătele şi lozincile de acolo, care promiteau unirea au fost întîmpinate de al nostru “Moldova! Moldoveni! Moldovenesc!”, o lozinca mai simplă “Moldova” şi una mai actuală “Peste Prut!”. Cîteva sute de oameni care au venit să-ţi apere patria se aflau în faţa unei coloane de cîteva mii de oameni care au venit în Moldova cu ferma convingere că vor fi cald primiţi şi că ideea unirii va fi susţinută.

Dar nu a fost să fie. Coloana pro-română nu a primit susţinerea noastră! Spiritele s-au încins — doi pereţi de oameni tot mai mult şi mai mult au dorit să se “unească”, însă nu aşa cum şi-ar fi dorit-o unioniştii. Dar la acest moment, pe neaşteptate, s-a ivit poliţia. Poliţia Moldovei, organul care ar trebui să apere interesele cetăţenilor ţării sale — au stat în apărarea intereselor cetăţenilor străini. Sub pretextul “eliberării străzii pentru trecerea transportului” — poliţiştii au început să curăţe drumul. “Patrioţii Moldovei” dînd dovadă de cultură şi educaţie s-au mişcat într-o parte — oferind poliţiei ocazia potrivită pentru a lua puterea de bază “în cutie”. Din acest moment totul s-a sfîrşit fără să înceapă. Cei care protestau împotriva fasciştilor care mergeau în marş — au pierdut o bună parte din susţinători. Foarte strîns, în cîteva rînduri, poliţia a înconjurat cetăţenii Moldovei, care au venit să-i apere suveranitatea. În acest timp, Garda Tînără, care a reuşit să evite de a fi înconjuraţi de către organele de poliţie, au izbutit să treacă la coloana unioniştilor. Tinerii activişti au reţinut coloana încă pentru cîteva minute, însă curînd poliţia i-a înconjurat şi pe ei, lăsînd participanţii la marşul unionist să treacă peste Arca de Triumf şi traversînd PMAN-ul să meargă către teatrul de Operă şi Balet. Acolo, la un miting improvizat, cu o horă a unirii improvizată, aceştia au finisat marşul său. Poliţia nu a permis nimănui să se apropie de unionişti la o distanţă mai mică de 100 de metri. În ciuda acestui fapt, în ciuda faptului că nu am putut opri coloana unioniştilor, noi am plecat de acolo cu simţul învingătorilor. Chiar cu un asemenea raport între numărul manifestanţilor (cîteva sute la cîteva mii) — doar datorită poliţiei unioniştii au putut să-şi continuie marşul prin centrul capitalei. Anume acest fapt a acoperit cu ruşinele organele de poliţie care aşa şi nu au stat de partea ţării sale şi a poporului său.

Sursa: gardatinara.md

Adresare deschisă către conducerea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova Petrecere în stilul anilor ’20–30 la Bălţi