Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidului Socialiştilor din Republica Moldova anunţă demararea procesului de elaborare a Legii cu privire la Opoziţie. Despre aceasta a declarat Igor Dodon, preşedintele PSRM, în cadrul unei conferinţe de presă de astăzi.
Potrivit lui, decizia privind oportunitatea acestei Legi vine după efectuarea mai multor întîlniri şi consultări prealabile cu unii lideri ai partidelor de opoziţie din Republica Moldova.
“În opinia noastră, a liderilor opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare, este nevoie de creat un cadru legal în care să fie stipulat rolul opoziţiei, precum şi drepturile şi obligaţiile acesteia. Mă refer inclusiv la dreptul opoziţiei de a înainta şi de a fi incluse în mod obligatoriu unele proiecte de legi pe ordinea de zi a Parlamentului.
În particular, noi considerăm că ar trebui să revenim la practica anilor 2005–2006, cînd unele din organele de control, din afara Guvernului, dar de pe lîngă Parlament, le-au revenit opoziţiei, pentru ca opoziţia să aibă instrumente minime de control asupra actului de guvernare.” — a specificat Igor Dodon.
Preşedintele PSRM a salutat deschiderea preşedintelui Nicolae Timofti de a susţine un asemenea proiect de lege. “Preşedintele statului are dreptul de a înainta iniţiative legislative şi aşteptăm ca domnul Timofti să-şi onoreze angajamentele asumate”, a mai spus Dodon.
Totodată liderul socialiştilor a specificat că Legea respectivă nu este prevăzută doar pentru socialişti, comunişti sau opoziţia actuală, ci şi pentru partidele care mîine vor deveni de opoziţie şi reprezintă un triumf al democraţiei.
Igor Dodon a spus că Partidul Socialiştilor va organiza un şir de întrevederi consultative cu reprezentanţii opoziţiei care manifestă interes faţă de proiectul de lege privind opoziţia.
Vreau să vă anunţ că în ultimele zile am avut un şir de întîlniri şi consultări prealabile cu unii lideri ai partidelor de opoziţie din Republica Moldova şi am ajuns la o concluzie comună în privinţa necesităţii elaborării unei legi a opoziţiei şi a continuării consultărilor în acest sens. Deocamdată nu am discutat pe această temă cu conducerea PCRM, dar cred că şi ei înţeleg acum necesitatea unei astfel de legi.
În opinia noastră, a liderilor opoziţiei parlamentare şi extraparlamentare, este nevoie de creat un cadru legal în care să fie stipulat rolul opoziţiei, precum şi drepturile şi obligaţiile acesteia. Mă refer inclusiv la dreptul opoziţiei de a înainta şi de a fi incluse în mod obligatoriu unele proiecte de legi pe ordinea de zi a Parlamentului.
Pe parcursul ultimilor trei ani, făcînd parte din opoziţie, inclusiv din PCRM, am înaintat zeci de proiecte de lege, care însă nici măcar nu au fost incluse în ordinea de zi. Aşa ceva este anormal într-un stat care se consideră democratic.
În particular, noi considerăm că ar trebui să revenim la practica anilor 2005–2006, cînd unele din organele de control, din afara Guvernului, dar de pe lîngă Parlament, au revenit opoziţiei, pentru ca opoziţia să aibă instrumente minime de control asupra actului de guvernare.
Noi salutăm deschiderea domnului preşedinte Nicolae Timofti faţă de ideea adoptării unei legi a opoziţiei şi apreciem faptul că dumnealui a declarat că intenţionează să susţină un asemenea proiect de lege. Preşedintele statului are dreptul de a înainta iniţiative legislative şi aşteptăm ca domnul Timofti să-şi onoreze angajamentele asumate. Dumnealui a declarat că opoziţia nu trebuie să fie marginalizată într-un stat de drept, ci trebuie să aibă un cuvânt de spus şi să fie eficientă. Aşteptăm demonstraţia în fapt a acestei declaraţii pentru timpul prezent, nu pentru un viitor iluzoriu.
Această lege nu e pentru socialişti, comunişti sau opoziţia actuală doar, ci e pentru triumful democraţiei într-un stat de drept. Astăzi vom fi noi beneficiarii acestei legi, mîine — unele partide din actuala guvernare. Totul e trecător. Important este că această lege nu va permite ca vreun partid important să fie exclus definitiv de la treburile publice şi de la controlul actului de guvernare în stat.
În acest context, Partidul Socialiştilor va organiza un şir de întrevederi consultative cu forţele de opoziţie care manifestă interes faţă de proiectul de lege privind opoziţia. Cu această ocazie, lansăm o invitaţie publică la o masă rotundă, la care urmează să definim esenţa solicitărilor noastre comune şi să elaborăm un proiect de lege funcţional şi eficient, pe care îl vom propune preşedintelui statului domnului Nicolae Timofti.
Sursa: socialistii.md, dodon.md