Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Proiectul de tineret “Cadre pentru modernizarea Moldovei”, lansat recent de către membrii organizaţiei de tineret “Garda Tînără” se află în plina sa activitate. Cea de-a doua serie de dezbateri, în cadrul acestui proiect, a avut loc miercuri, 4 aprilie.
Noi teme pentru dezbateri, noi participanţi şi tot mai multe persoane interesate, au venit, în această miercuri, la oficiul Gărzii Tinere.
De această dată, tinerii erau mai convingători, argumentele mai puternice iar juriului, care erau însuşi oamenii aflaţi în sală, îi era mult mai dificil să depisteze învingătorii.
Exact ca şi în prima serie de dezbateri, acestea s-au desfăşurat în două runde. Prima rundă a fost alcătuită din două etape, în care s-au întîlnit a cîte două echipe — “aprobarea” şi “opoziţia”. Iar în runda a doua s-au întîlnit echipele învingătoare.
“O luptă a titanilor” — aşa a fost numită lupta învingătorilor primei runde. Doi lideri carizmatici, două echipe puternice şi doar o singură temă: “Adoptarea legii anti-discriminare. Pro şi Contra.”
Ambele echipe au fost la înălţime, fiecare din ele aducînd argumente în susţinerea poziţiei sale.
“Este încă prea devreme de a vorbi despre careva rezultate sau aşteptări, însă şi la această etapă se văd progrese foarte mari.”, a spus unul dintre organizatorii proiectului.
“Acesta este doar începutul. Vom vedea cum se vor desfăşura lucrurile.”, a conchis acesta.
Sursa: gardatinara.md
Cadre pentru modernizarea Moldovei
PSRM, 28 martie 2012