Onorată Curte Constituţională,

La 25 mai 2012 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr 121 “cu privire la asigurarea egalităţii”. Din punctul nostru de vedere, o serie de prevederi ale acestui act legislativ contravin literei şi spiritului Legii supreme a Republicii Moldova. În majoritatea statelor Uniunii Europene funcţionează norme menite să prevină discriminarea sau să asigure egalitatea. Legislatorii din Republica Moldova au copiat doar parţial practicile legislative în acest domeniu, au făcut dovada unei ignoranţe grave, evitând să asigure şi un sistem de rezerve sau de condiţii şi criterii speciale, care ar garanta aplicarea legislaţiei “antidiscriminare” într-o manieră dreaptă, în condiţiile specifice din ţara noastră.

În rândurile ce urmează vom arăta care dintre prevederile din Legea nr. 121 din 25.05.2012 contravin Constituţiei Republicii Moldova.

1. Articolul 1 alin. (1) din Lege se referă la scopul actului legislativ, care este prevenirea şi combaterea discriminării. Articolul din norma respectivă este finalizat cu sintagma “orice alt criteriu”. Această sintagmă poate fi aplicată sau interpretată abuziv, ea nu este însoţită de criterii care ar preciza limitele în care se aplică. Spaţiul lăsat neacoperit de această ultimă sintagmă de la alin. (1) art. 1 al Legii este completat cu articolul 7 al Legii, care conţine o referinţă la “orientarea sexuală”. Sintagma “orientare sexuală”, din punctul nostru de vedere, este degradantă pentru fiinţa umană şi aduce atingere demnităţii omului (art. 1 alin. (3) din Constituţie). Prin această sintagmă oamenii sunt împărţiţi în mod nefiresc pe categorii false, criteriul de bază fiind modul în care unele persoane ar prefera să-şi manifeste sexualitatea sau felul în care simt o anumită atracţie sexuală.

Oamenii pot fi împărţiţi în categorii. Acest lucru este acceptabil şi legal, dacă are un temei firesc. Oamenii, fiind egali în faţa legii, se împart în bărbaţi şi femei, religioşi sau nu, de o rasă sau alta, de o naţionalitate sau alta, având o anumită origine etnică, fiind vorbitorii unei anumite/anumitor limbi materne, fiind părtaşi ai anumitor opinii şi convingeri, având sau nu apartenenţă/aderenţă politică, dispunând de avere mai mare sau mai mică, având o anumită origine socială. Această listă de criterii de bază, enunţate în articolul 16 alin. (2) din Constituţie, este exhaustivă şi suficientă. Nu întâmplător “orientarea sexuală” nu se regăseşte printre aceste criterii constituţionale de stabilire a categoriilor fireşti de persoane.

Iată de ce, sintagma “orientare sexuală” din art. 7 alin. (1) al Legii este periculoasă şi degradantă pentru oamenii care acţionează în cadrul jurisdicţiei Republicii Moldova. Apelând la procedeul ficţiunii juridice, avem dreptul legitim să ne întrebăm: de unde poate şti patronul unei întreprinderi despre preferinţele sexuale ale celui care vrea să se angajeze, dacă acesta nu se comportă într-o manieră impertinentă, provocatoare sau dacă nu îşi etalează în mod ostentativ preferinţa de a-şi manifesta într-o formă anume sexualitatea?

Sexualitatea ţine exclusiv de viaţa intimă a omului (protejată de art. 28 din Constituţie). În afara intimităţii, etalarea sexualităţii este amorală prin definiţie. Statul nu poate să încurajeze practicile amorale manifestate în public sau propagate în mod public. Aceasta va conduce în mod inevitabil la degradarea atmosferei sănătoase în spaţiul public. Degradarea atmosferei sănătoase în spaţiul public contravine ideii de dreptate (art. 1 alin. (3) din Constituţie). De asemenea, încurajarea prin această Lege a posibilităţilor de propagare în public a faptului că modul homosexual de viaţă este ceva firesc este de natură să aducă un prejudiciu grav identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase, or, exprimarea liberă a acestor trăsături ale identităţii poporului Republicii Moldova, în special când e vorba de cultură, tradiţii şi religie (între ele existând o legătură seculară indispensabilă), în baza Legii, de multe ori, va fi tratată ca discriminare. Persecutarea în favoarea unor aşa zise minorităţi a majorităţii cetăţenilor noştri, care sunt purtătorii biologici şi intelectuali ai culturii şi spiritualităţii noastre, va conduce la încălcarea ideii de dreptate de la art. 1 alin. (3) din Constituţie şi la subminarea unităţii poporului Republicii Moldova. Articolul 10 din Constituţie consfinţeşte unitatea poporului şi dreptul la identitate. Unitatea poporului este fundamentul statului.

Prin urmare, este neconstituţională sintagma “orientare sexuală” şi cerem ca Curtea Constituţională să constate acest lucru.

Introducerea în limbajul uzual a unor sintagme şi cuvinte precum “preferinţe sexuale”, “homosexualitate”, “lesbianism”, “orientare sexuală” şi altele care ţin de acest domeniu, constituie o propagandă indirectă a erotismului şi pornografiei. Legea în cauză contribuie la utilizarea lor frecventă în dezbaterile publice şi conduce la sporirea curiozităţilor pentru reprezentările pictografice, cinematografice etc. ale acestor manifestări ale sexualităţii. De menţionat este faptul că mulţi copii minori au acces la aceste dezbateri, dar nu există nici o garanţie că un părinte sau un tutore îl va îndruma să înţeleagă corect subiectele discutate. Mai mult, minorii, neavând experienţă de viaţă şi fiind nepregătiţi pentru a înţelege fără sprijin moral, afectiv şi intelectual anumite subiecte delicate, dar şi extrem de incitante, precum este sexualitatea, sunt expuşi riscului de a le fi afectată grav dezvoltarea normală şi sănătoasă. Nu există garanţii că în momentul cînd minorii au în faţă astfel de subiecte, le privesc sau le ascultă de unii singuri. În asemenea situaţii consecinţele sunt lesne de anticipat.

2. În articolul 1 alin. (2) lit. c) a Legii este prevăzut că “prevederile legii nu se extind şi nu pot fi interpretate ca aducând atingere cultelor religioase şi părţilor lor componente în partea ce ţine de convingerile religioase”. Art. 31 din Constituţie alin. (2) prevede: “Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”. Considerăm că norma de la art. 1 alin. (2) lit. c) a Legii încalcă libertatea internă a cultelor, deoarece aplicarea ei poate să aducă atingere activităţii cultelor în parte ce ţine de pregătirea cadrelor în instituţii speciale de învăţământ. Norma citată din Lege nu garantează libertatea absolută instituţiilor de învăţământ ale cultelor religioase de a refuza înmatricularea persoanelor care nu întrunesc condiţiile stabilite prin normele interne ale cultelor. Mai mult, art. 9 alin. (4) din Lege prevede: “Prevederile prezentului articol nu constituie restrângere a dreptului instituţiei de învăţământ care pregăteşte personalul unui anumit cult religios de a refuza înscrierea unei persoane al cărei statut confesional nu corespunde cerinţelor stabilite pentru accesul la instituţia respectivă”. În primul rând, formularea acestei norme este vagă, neunivocă. Poate fi interpretată diferit din punct de vedere literar, pentru că scopul normei nu rezultă expres din textul ei. Sintagma “prevederile prezentului articol nu constituie o restrângere…” poate avea două sensuri, ambele fiind valabile în funcţie de puterea de speculare a celui care face uz de ea. O variantă a înţelesului acestei norme ar fi:

“prevederile prezentului articol nu pot fi considerate o restrângere…”.

O altă variantă este:

“prevederile prezentului articol nu pot restrânge…”.

Chiar dacă legislatorul a urmărit scopul asigurării dreptului instituţiilor de învăţământ religios de a aplica la înmatriculare criterii de selecţie speciale, precum este şi firesc să fie, calitatea şi claritatea formulării acestei norme nu indică o asemenea intenţie. Aşa cum Curtea Constituţională interpretează doar normele Constituţiei şi nu poate clarifica sensul normelor din actele normative subordonate Constituţiei (aceasta fiind prerogativa autorităţilor emitente), în scopul excluderii aplicării abuzive a acestei norme în detrimentul principiului de libertate a cultelor, norma respectivă urmează a fi declarată neconstituţională.

În acest context vom aminti şi faptul că art. 9 alin. (4) al Legii nu respectă prescripţia din art. 19 lit. a) din Legea privind actele legislative Nr. 780 din 27.12.2001, unde este prevăzut că “fraza se construieşte conform normelor gramaticale, astfel încît să exprime corect, concis şi fără echivoc ideea, să fie înţeleasă uşor de orice subiect interesat”.

Articolul 10 din Constituţie prevede în alineatul (1): “Statul are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova. Republica Moldova este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi.” Maniera în care a fost dezbătută şi supusă votării Legea în cauză, precum şi toate prevederile pe care aceasta le conţine, prevederi contrare spiritului democratic, dreptăţii şi care încalcă demnitatea omului (toate acestea fiind valori supreme protejate de Constituţie), a condus la crearea unei situaţii sociale noi, la tulburări în masă, la manifestarea unei contestări dure de către cea mai mare parte a societăţii a acestui act legislativ. Actuala atmosferă din societate, creată după adoptarea şi promulgarea Legii, este incompatibilă cu starea de unitate a poporului, consfinţită de Legea supremă.

Alineatul (2) al articolului 10 din Constituţie prevede: “Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase.” Modul în care au fost formulate o serie de norme din Legea cu pricina, la care ne-am referit în prezenta sesizare, sunt de natură să conducă, în procesul de aplicare, la situaţii care fac imposibilă realizarea în practică a normei de la alin. (2) art. 10 din Constituţie. În baza Legii respective, o bună parte din felurile tradiţionale şi seculare de manifestare a identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase, vor putea fi tratate APRIORI şi într-o manieră care prezumă din start vinovăţia, de Consiliul instituit prin acest act legislativ drept fapte discriminatorii. Exprimarea identităţii depăşeşte manifestările din cadrul vieţii interne a cultelor religioase. Exprimarea identităţii culturale sau religioase în spiritul Constituţiei nu este respectată de prevederile acestei Legi.

3. Articolul 8 lit. e) şi g) din Legea nr. 121 din 25.05.2012, întitulat “Interzicerea discriminării privind accesul la serviciile şi bunurile disponibile publicului” prevede:

“Este interzisă orice formă de discriminare privind accesul persoanelor la:

….

e) serviciile de transport;
…
g) vânzarea sau închirierea de bunuri mobile sau imobile”

La prima vedere aceste două norme prohibitive par a fi bune şi drepte. În principiu, este corect ca orice persoană să aibă acces fără nici un fel de diferenţiere, limitare, discriminare etc., la serviciile de transport sau la închirierea/cumpărarea de bunuri mobile sau imobile. Aplicarea acestor norme este de natură, totuşi, să conducă, în anumite situaţii, la lezarea în drepturi sau la umilire, la călcarea demnităţii, din cauza convingerilor. Un grup de persoane, care, în baza Legii, ar putea fi catalogat drept “minoritate” se poate adresa conducătorului unei companii private de transport cu cererea să le fie oferit un mijloc transport în scopul deplasării undeva, pentru efectuarea anumitor practici care, din punctul de vedere al conducătorului companiei de transport, sunt în afara principiilor sale morale şi convingerilor sale religioase. Anume convingerile personale, viziunea asupra vieţii, îl pot determina pe conducătorul companiei de transport să refuze în oferirea mijlocului de transport în scopul solicitat. Refuzul respectiv cade sub incidenţa Legii respective. Doritorii de a-l acuza de călcarea legii, într-o asemenea situaţie, au la dispoziţie toate dovezile şi pârghiile să facă acest lucru. Legea respectivă îl face vulnerabil pe un asemenea cetăţean în faţa unor grupuri care pot întruni criteriile de minoritate. Legea nu este făcută aşa ca grupul minoritar să fie nevoit să solicite, într-un astfel de caz, servicii de transport altor companii care nu sunt conduse de oameni cu convingeri incompatibile cu practicile acestor grupuri, ci îi permite grupului să-l aducă pe cetăţeanul care are anumite convingeri morale sau religioase în faţa instanţelor. Nu este exclus faptul că legislatorul a avut în vedere doar serviciile prestate de companii publice. Dar Legea nu conţine precizări în acest sens. Norma respectivă este generală, aplicabilă tuturor situaţiilor. Legislatorul nu a asigurat posibilitatea aplicării diferenţiate şi drepte a legii, aşa ca în situaţii de acest fel să fie satisfăcută şi necesitatea grupului minoritar, dar şi demnitatea persoanei cu convingeri care conduce o companie de transport să fie respectată. Prin urmare, ideea de dreptate nu este respectată.

Situaţia este similară şi în cazul închirierii altor bunuri, cum ar fi bunurile imobile. Un grup minoritar poate să-i ceară proprietarului unei locuinţe, săli de conferinţe sau altui local, oferirea spaţiului respectiv pentru efectuarea de practici care sfidează grav convingerile morale sau religioase ale proprietarului. Şi în asemenea cazuri refuzul va fi tratat ca discriminare, iar cetăţeanul va avea de ales între încălcarea principiilor sale morale sau de credinţă şi acuzarea lui în faţa autorităţilor, urmată de sancţiuni, care pot ajunge până la condamnare penală.

Aliniatul (3) al Art. 1 din Constituţie plasează demnitatea omului şi dreptatea printre valorile supreme care sunt garantate prin Legea supremă. Precum s-a văzut, normele din art. 8 lit. e) şi g) din Lege creează premize de încălcare a acestor valori supreme. Prin urmare, normele respective sunt neconstituţionale şi avem convingerea că trebuie să fie declarate ca atare de Curtea Constituţională.

Articolul 9 din Constituţie prevede în alin. (2) că “Proprietatea nu poate fi folosită în detrimentul drepturilor, libertăţilor şi demnităţii omului”. În cazurile de genul celui descris la acest punct şi această normă poate fi facil încălcată.

Articolul 127 din Constituţie prevede la alin. (2): “Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.” Prevederea constituţională respectivă de asemenea poate fi încălcată la aplicarea celor două norme din Lege, în situaţiile descrise mai sus.

Articolul 55 din Constituţie prevede: “Orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.” Şi această normă constituţională este încălcată de cele două prevederi ale Legii cu pricina. Grupul minoritar, în acest caz, făcând uz de prevederile Legii, îi poate încălca conducătorului companiei de transport sau proprietarului unui local dreptul la asigurarea demnităţii sale, garantat de art. 1 alin. (3) din Constituţie. Legea este formulată într-o manieră de natură să nu-i pună pe toţi subiecţii care acţionează în cazuri similare în situaţia de a-şi exercita cu bună credinţă drepturile şi libertăţile.

4. Litera h) din ali. (1) al aceluiaşi articol 8 se referă la “alte servicii şi bunuri oferite publicului”. Lipsa unei liste exhaustive a categoriilor de servicii şi bunuri, cu precizarea specificului acestora, de asemenea poate să conducă la situaţii în care norma din Lege este aplicată şi produce efecte contrare dreptăţii şi demnităţii persoanei, garantate de constituţie.

5. Legea cu pricina conţine norme referitoare la un organ numit “Consiliul pentru prevenirea şi combaterea discriminării şi asigurarea egalităţii”. În practica statelor din UE pot fi întâlnite organe asemănătoare, dar atribuţiile oferite acestui organ în Republica Moldova sunt inedite şi exagerate. Acest Consiliu are atribuţii şi drepturi precum:

• constatarea existenţei sau inexistenţei faptei de discriminare, inclusiv din oficiu (art. 15 alin. (1) al Legii);
• solicitarea şi primirea de copii ale actelor care au legătură cu faptele pe care le examinează (art. 15 alin. (2) lit. a) a Legii);
• să solicite şi să primească informaţii şi explicaţii verbale sau scrise în legătură cu cazurile pe care le examinează (art. 15 alin. (2) lit. b) al Legii);
• să interpreteze, AB INITIO (n.n.), în defavoarea persoanei acuzate, neprezentarea în termen a informaţiilor, documentelor, explicaţiilor pe care acest Consiliul le cere (art. 15 alin. (3) al Legii).

Legea nu stabileşte clar procedura şi criteriile în baza cărora acest organ, după examinarea probelor, constată existenţa sau inexistenţa faptei de discriminare. Pur şi simplu Consiliului îi este acordat prin Lege acest drept. Accesul acestui organ la o serie de categorii de informaţii, din sfera publică şi privată, nu este limitat prin Lege. Stabilirea existenţei sau inexistenţei unei fapte de discriminare, bazată pe examinarea de probe, este specifică organelor de urmărire penală şi de anchetă, precum şi activităţii de examinare şi confruntare a probelor în vederea formulării unei concluzii şi emiterii unei hotărâri de instanţele judecătoreşti. Articolul 114 din Constituţie prevede că “Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti”. Acest Consiliu nu este parte a sistemului judecătoresc şi nu poate să exercite atribuţii specifice organelor procuraturii sau instanţelor de judecată. Spre deosebire de organele procuraturii şi instanţele judecătoreşti, pentru activitatea acestui Consiliul nu sunt stabilite condiţii, garanţii şi criterii care i-ar asigura o activitate obiectivă, independentă şi imparţială, aceasta în pofida normei declarative alin. (1) art. 11 al Legii. Prin urmare, este neconstituţional ca un asemenea organ să dispună de împuterniciri precum cele din art. 13 alin. (1), art. 15 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (3) al art. 15 din Lege.

6. Art. 15 alin. (6) al Legii prevede: “În cazul în care nu este de acord cu măsurile întreprinse de persoana care a comis fapta de discriminatorie, Consiliul are dreptul să se adreseze unui organ ierarhic superior pentru a se lua măsurile corespunzătoare şi/sau să informeze opinia publică”.

Am arătat anterior că nu există criterii şi condiţii clare în baza cărora Consiliul emite o concluzie. Arbitrariul în emiterea de către Consiliu a concluziilor şi hotărârilor este foarte posibil. Problema este şi mai gravă, deoarece Consiliul poate informa opinia publică. Ce informaţii şi/sau judecăţi poate să comunice acest Consiliu publicului nu este reglementat. Astfel, comunicarea către public a anumitor concluzii neobiective ale Consiliului, de natură să denigreze, să acuze şi să lezeze public demnitatea unei persoane nu este exclusă. Această prevedere din Lege contravine referinţei la dreptate şi la demnitatea persoanei (art. 1 alin. 3), precum şi articolului 21 din Constituţie “Prezumţia nevinovăţiei” care stabileşte: “Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale”. Venind în contradicţie cu norma constituţională, Legea instituie “prezumţia vinovăţiei”. Prin urmare şi această normă din Lege este pasibilă de a fi declarată neconstituţională.

7. Articolele 15 alin. (1) (ultima propoziţie) şi 19 din Lege, care pun sarcina probaţiunii pe umerii acuzatului, de asemenea contravine articolului 21 din Constituţie. Atunci când prin Lege persoana este pusă în situaţia de a demonstra că acuzaţia adusă lui este nefondată, suntem în prezenţa unei prezumţii a vinovăţiei. Amintim că Legea îi oferă Consiliului dreptul să-l denunţe public, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti, pe cel care nu a satisfăcut Consiliul cu argumentele prezentate precum şi pe cel care a refuzat să prezinte argumente în apărarea sa. Deci, şi aceste norme din Lege nu cadrează cu litera şi spiritul Constituţiei şi urmează a fi declarate ca atare.

Toate neconcordanţele depistate în Legea nr. 121 din 25.05.2012 sunt de natură să submineze şi atmosfera democratică fragilă din societatea Republicii Moldova şi, de asemenea, aduc un afront principiului statului de drept. Iar articolul 1 din Constituţie stabileşte că Republica Moldova este un stat de drept şi democratic.

Onorată Curte Constituţională,

În baza articolelor 135 alin. (1) lit. a) din Constituţia Republicii Moldova, 4 alin. (1) lit. a) şi 25 lit. g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit g) din Codul jurisdicţiei constituţionale, solicităm:

1. Efectuarea controlului constituţionalităţii următoarelor prevederi din Legea 121 din 25.05.2010:
   • sintagma “orice alt criteriu similar” din alin. (1) art. 1 al Legii;
   • sintagma “orientare sexuală” din articolul 7 alin. (1);
   • literele e), g) şi h) ale articolului 8;
   • alin. (4) al articolului 9;
   • articolul 15;
   • articolul 19.
2. Declararea drept neconstituţionale a reglementărilor menţionate mai sus.

Cu respect,

Igor DODON
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova,
Preşedinte al Partidului Socialiştilor din Republica Moldova

Zinaida GRECEANÎI
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

Veronica ABRAMCIUC
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova

ANEXĂ:

Legea cu privire la asigurarea egalităţii nr. 121 din 25.05.2012

Sursa: socialistii.md

Declaraţii şi comunicate de presă

• PSRM va contesta Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse la Curtea Constituţională
  PSRM, 28 mai 2012

• Socialiştii propun votul nominal în cazul legii privind minorităţile sexuale
  PSRM, 24 mai 2012

• Socialiştii vor vota împotriva legii care liberalizează homosexualismul
  PSRM, 23 mai 2012

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet