Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Moţiunea socialiştilor pe subiectul istoriei şi a demiterii ministrului educaţiei nu a fost susţinută nici de comunişti, nici de democraţi

|versiune pentru tipar||
PSRM / 7 iunie 2012 | 
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Igor Dodon i-a acuzat astăzi pe comunişti şi pe democraţi de indiferenţă faţă de introducerea în şcoli a “istoriei românilor”. Moţiunea socialiştilor de demitere a ministrului educaţiei, Mihai Şleahtiţchi, nu a fost sprijinită nici de PCRM, nici de PD.

Amintim că Partidul Socialiştilor a cerut anterior de la conducerea Guvernului să-l demită pe ministrul educaţiei Mihai Şleahtitchi pentru faptul că acesta readuce în scoli cursul de istorie a românilor. După refuzul Guvernului de a-l demite pe Şleahtiţchi, socialiştii au anunţat că vor iniţia o moţiune de demitere a acestuia şi au cerut sprijinul fracţiunilor PCRM şi PD din Parlament. Pentru iniţierea unei moţiuni e nevoie de sprijinul a 15 deputaţi.

Igor Dodon a declarat astăzi, în cadrul unui briefing, că a expediat scrisori atît preşedintelui PCRM, Vladimir Voronin, cît şi preşedintelui PD, Marian Lupu, cu solicitarea de a fi sprijinită moţiunea de demitere a ministrului educaţiei. Însă nici comuniştii, nici democraţii nu au oferit sprijinul solicitat.

În legătură cu această situaţie, Igor Dodon i-a acuzat de indiferenţă ideologică şi identitară pe colegii săi din Parlament. “Partidul Democrat s-a înfrăţit cu unioniştii lui Ghimpu, iar Partidul Comuniştilor are interesul ca în Moldova să crească generaţii românizate, ca să aibă împotriva cui lupta în campaniile electorale”, a declarat Dodon.

Potrivit socialiştilor, în şcolile din Republica Moldova trebuie să fie predată nu “Istoria românilor”, ci “Istoria Moldovei”, istoria acestei ţări, aşa cum se obişnuieşte în alte ţări europene.

Un alt argument invocat de socialişti este că majoritatea covîrşitoare a populaţiei băştinaşe a Republicii Moldova se autoidentifică drept moldoveni. Deci, predarea unei istorii a românilor este absolut ilogică şi este subversivă pentru identitatea naţională a Republicii Moldova.

Socialiştii aduc drept argument şi datele Barometrului de Opinie Publică, care arată că 64% din moldoveni pledează pentru “Istoria Moldovei”. În acelaşi timp, numărul celor care îşi doresc “Istoria românilor” este de doar 15%.

Sursa: socialistii.md

Garda Tînără a început cooperarea cu Uniunea Tinerilor Socialişti din Ucraina Turneu de football: “Cupa Gărzii Tinere — Ciocana”