Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

PSRM organizează un program de acţiuni consacrate aniversării a XV-a de la constituire

|versiune pentru tipar||
PSRM / 15 iunie 2012
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Timp de două zile, pe data de 16 şi 17 iunie, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova organizează un ciclu de lecţii şi dezbateri dedicate aniversării a XV-a de la constituirea Partidului Socialiştilor în ţara noastră, care a avut loc pe data de 29 iunie 1997.

Tematica discuţiilor se va axa pe subiecte legate de provocările lumii contemporane, socialismul democratic ca alternativă pentru dezvoltarea societăţii, partidele politice şi societatea civilă şi altele.

Se proconizează participarea a 250 de membri ai PSRM din 26 raioane şi municipii ale republicii. Totodată, în calitate de invitaţi vor fi prezente personalităţi din străinătate, cum ar fi, profesorul catedrei de economie politică din Universitatea de Stat din Moscova, doctor habilitat în economie, Alexandru Buzgalin şi profesorul catedrei filozofie, ştiinţe şi culturologie a Centrului Umanitar al educaţiei al Academiei Naţionale de Ştiinţe al Ucrainei, doctor habilitat în filozofie, Vladimir Kizima.

De asemenea, la evenimente vor participa experţi din Republica Moldova, specialişti în domeniul economiei, filozofiei, politologiei, printre care Mihail Poisic, Vladimir Golovatiuc, Elena Gorelova, Galina Şelari, Nicolai Vizitiu, Vitalie Andrievschi, Victor Doraş, Bogdan Ţîrdea şi alţii.

Pe data de 16 iunie, discuţiile vor avea loc la sediul Institutului Muncii, din str. Zimbrului 10, cu începere de la ora 11–00 şi pînă la ora 18–30.

Programul de activităţi va continua pe 17 iunie la sediul PSRM, situat pe str. S. Lazo 25, cu începere de la 10–30 şi pînă la ora 15–00.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii au depus flori la bustul marelui poet Mihai Eminescu Igor Dodon a participat la tradiţionala cursă de ciclism