Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Aflat în vizită la Moscova, deputatul Igor Dodon a avut o întrevedere cu ministrul pe principalele probleme ale integrării şi macroeconomiei din cadrul Comisiei economice Euroasiatice, Doamna Tatiana Valovaya.
În cursul discuţiei părţile s-au referit în mod special la perspectivele aderării Moldovei la Uniunea Economică Euroasiatică şi Uniunea Vamală Euroasiatică.
Tatiana Valovaya a explicat detaliat principiile de creare şi funcţionare a structurilor respective.
Igor Dodon a remarcat interesul moldovenilor pentru dezvoltarea organizaţiilor menţionate. Totodată Dodon a informat că în toamnă Partidul Socialiştilor intenţionează organizarea unei mese rotunde cu participarea experţilor din străinătate, unde vor fi dezbătute avantajele şi oportunităţile legate de aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Euroasiatică şi Uniunea vamală Euroasiatică.
De asemenea, potrivit lui Dodon, PSRM va efectua un studiu detaliat, care să examineze toate aspectele privind problema în cauză, precum şi va propune modificări la baza normativă şi legislativă pentru aderarea Moldovei la aceste organizaţii.
În perioada 16–17 iulie, Igor Dodon, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, întreprinde o vizită de lucru la Moscova. Agenda vizitei include mai multe întrevederi cu oficialii ruşi.
Sursa: socialistii.md
La Moscova Igor Dodon s-a întîlnit cu Serghei Narîşkin
PSRM, 17 iulie 2012
Igor Dodon şi Zinaida Greceanîi s-au întîlnit cu ambasadorul Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Farit Mukhametshin
PSRM, 26 iunie 2012
Întrevedere cu ministrul pe problemele principale în domeniul integrării şi macroeconomiei din cadrul Comisiei economice euroasiatice
PSRM, 23 iunie 2012