Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a felicitat colaboratorii sistemului educaţional din Moldova cu prilejul zilei profesionale.
Dragi profesori!
Toamna constituie un prilej de satisfacţie şi împlinire spirituală pentru întreaga comunitate educaţională din Moldova.
Bucuria sărbătoririi Zilei profesionale a lucrătorilor din învăţămînt o trăiesc astăzi mii de angajaţi din sistemul educaţional al ţării noastre, precum si elevii şi studentii. Este foarte important să conştientizăm că valoarea generaţiilor care succed existenţa înaintaşilor noştri este dată, incontestabil, de către Măria Sa, Pedagogul.
Dacă există, la ora actuală, spirit de sacrificiu, atunci el este prezent, prioritar, în învăţămînt. Profesorul este cel care se sacrifică în numele viitorului. Acest viitor însemnînd discipoli, perspective, deschideri de noi orizonturi, societate civilizată, axare pe valori, interes pentru dezvoltarea comunităţii.
Un adevăr incontestabil în opinia mea este ideea că verticalitatea neamului nostru o constituiţi Dumneavoastră, scumpi şi iubiţi profesori.
Iată de ce, Vă exprim astăzi, în numele meu, precum şi al colegilor de lucru, sincere felicitări şi urări de sănătate pe tărîmul spiritual al esenţelor umane pe care le altoiţi în suflet de copil şi adolescent.
La braţ cu omenia şi cu valorile să rămîneţi. Pentru că ele Vă definesc fiinţa şi Vă exprimă idealul.
Vă doresc sănătate, fericire, bunăstare!
Sursa: socialistii.md
Astăzi, pe data de 5 octombrie, de Ziua internaţională a profesorului aripa tînără a Partidului Socialiştilor “Garda Tînără” a felicitat profesorii din toată ţara cu sărbătoarea lor profesională.
Activiştii Gărzii Tinere din diferite raioane a ale republicii au vizitat liceele şi şcolile locale şi au felicitat profesorii săi. Tinerii gardieni au dăruit flori şi au oferit scrisori de felicitare din partea conducătorului organizaţiei, Anton Leadschii.
În Chişinău, tinerii, împărţindu-se pe sectoare ale oraşului au vizitat liceele, şcolile şi colegiile din capitală pentru a acorda atenţie învăţătorilor săi preferaţi.
Conducătorul departamentului lucrul cu tineretul studenţesc din cadrul Gărzii Tinere, Marina Radvan personal a vizitat liceul “Natalia Gheorghiu” şi “Milescu Spătaru”.
“În curînd organizaţia noastră va împlini un an, motiv pentru care o asemenea acţiune este prima în experienţa noastră, însă suntem convinşi că în anii următori astfel de acţiuni vor deveni tradiţie” — a declarat Marina Radvan.
“Aportul lor în dezvoltarea statului este enorm. Practic nici un om nu depune atît de mult efort. Nici o activitate nu poate fi preţuită aşa cum ar trebui preţuiţi profesorii” — a menţionat activistul organizaţiei, Iurii Vitneanschi.
De precizat că această acţiune nu este prima dată, cînd Garda Tînără acordă atenţie învăţătorilor. Tinerii gardieni mereu îi păstrează în memorie şi îi preţuiesc pe toţi cei, a căror activitate aduce beneficiu societăţii noastre.
Astăzi, pe data de 5 octombrie, de Ziua mondială a profesorului Garda Tînără din oraşul Basarabeasca împreună cu Partidul Socialiştilor a felicitat învăţătorii cu sărbătoarea lor profesională.
Tinerii gardieni au felicitat toţi profesorii din liceul “N. Gogol”, oferindu-i flori.
De asemenea, nu au fost lăsaţi fără atenţie şi învăţătorii veterani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei şi învăţătorii pensionari.
La eveniment a participat şi secretarul executiv a Partidului Socialiştilor din raionul Basarabeasca, Puşcari Petru.
De menţionat că toţi profesorii ai raionului au fost felicitaţi prin intermediul televiziunii şi radio, solicitîndu-se o compoziţie muzicală cu sincere felicitări din partea PSRM şi aripa tînără a partidului, Garda Tînără.
Sursa: gardatinara.md