Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a întreprins o vizită de lucru în Găgăuzia, în cadrul căreia a avut mai multe înrevederi cu oficialii din regiune.
Astfel, liderul socialiştilor s-a întîlnit cu preşedintele Adunării Populare a Gagauz-Yeri Dmitri Constantinov în cadrul căreia părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia din Găgăuzia, precum şi din ţară în general.
În mod aparte Igor Dodon a avut o întîlnire cu Gheorghi Leiciu, deputat independent în Adunarea Populară în cursul căreia au fost abordate chestiuni legate de iniţiativa privind organizarea referendumului local de aderare a RM la Uniunea Vamală Euroasiatică Rusia-Belarus-Kazahstan, dl. Leiciu fiind unul din autorii acestei iniţiative.
In cadrul intrevederilor Dodon Igor si-a expus pozitia că, ţinînd cont de evenimentele care au avut loc recent în UTA Găgăuzia (examinarea în cadrul şedinţei Adunării Populare din Găgăuzia a iniţiativei cu privire la desfăşurarea referendumului local privind aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Rusia — Belarus — Kazahstan pe data de 3 februarie 2013) merită atenţie deosebită şi reacţionare operativă şi adecvată din partea Parlamentului RM. “Ar fi o greşeală dacă poziţia majorităţii deputaţilor din Adunarea Populară, care coincide cu opinia majorităţii populaţiei din Gagauzia, ar fi ignorată de autorităţile centrale”, a subliniat Dodon.
Totodată Igor Dodon a menţionat: “Luînd în consideraţie prevederile legislaţiei Republicii Moldova consideram necesara crearea unei comisii parlamentare special, compusă din reprezentanţii fracţiunilor parlamentare, iniţierea unui dialog constructiv şi consecvent cu Prezidiul Adunării Populare a Găgăuziei şi cu deputaţii în Adunarea Populară a Găgăuziei în întregime, cu scopul determinării unei deciziei comune, bazate pe un şir de compromisuri politice, pentru menţinerea stabilităţii”.
Sursa: socialistii.md