Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Garda Tînără a desfăşurat mai multe runde de dezbateri cu elevii liceului teoretic “Dacia”. Organizatorii training-ului au fost Alexandr Meliniciuc, secretarul organizaţiei Gărzii Tinere sec. Ciocana, şi Iuri Vitneanschi, reprezentantul Consiliului Coordonator al Gărzii Tinere.
Pentru a lua parte la dezbateri liceenii participanţi au fost împărţiţi în 4 echipe. Echipele au fost divizate în 2 grupe, una cu argumentări pro şi alta contra subiectului discutat. În finală au nimerit echipele, care s-au manifestat cel mai bine.
La finele fiecărei etape organizatorii activităţii introduceau rectificările sale: Alexandr Meliniciuc corecta elevii în vederea metodelor de argumentare, iar Iuri Vitneanschi discuta separat cu fiecare elev în vederea corectării dicţiunii. De asemenea, tinerii au participat la un şir de lecţii privind programarea neuro-lingvistică, ceea ce este foarte important în timpul prezentării discursului şi creează un anumit stil al vorbitorului.
În cadrul dezbaterilor, elevii îşi expuneau propriile opinii asupra unor subiecte foarte importante, printre care şi problema statutului limbei ruse în calitate de a doua limbă de stat. De asemenea, s-a pus în discuţie subiectul predării religiei în calitate de obiect obligatoriu în instituţiile de învăţămînt şi problema pedepsei capitale — “pro” şi “contra”.
Este îmbucurător faptul că practic după o oră de lucru cu elevii liceului, organizatorii au obţinut un rezultat extraordinar — chiar în runda finală liceenii au luat în considerare toate recomandările şi instrucţiunile, aplicîndu-le în practică. Rezultatul a fost unul evident!
Reamintim că Garda Tînără este cointeresată de tineri talentaţi, motiv pentru care a fost organizată această activitate pentru elevii liceului teoretic “Dacia”, de asemenea, merită să fie menţionată şi călătoria de Ziua Victoriei din acest an în localitatea Şerpeni, precum şi training-ul cu topicul “Liderism şi carismă”.
Garda Tînără nu se opreşte la cele realizate şi lansează un nou program de dezvoltare a intuiţiei. Chiar mîine va avea loc primul training din acest ciclu, care va fi desfăşurat în afara instituţiei de învăţămînt.
Iuri Vitneanschi, reprezentantul Consiliului Coordonator al Gărzii Tinere: “Se poate observa că printre aceşti tineri există persoane talentate, care ar trebui să fie îndreptate în direcţia corectă. De aceea activităţile organizate ajută tinerii să-şi
deschidă noi capacităţi şi interese. În momentul de faţă noi ne aflăm la începutul instruirii, şi deja avem rezultate promiţătoare. Iniţial dezbaterile evoluau într-o atmosferă încordată şi noi deja am decis că azi nu vom obţine nici un rezultat
pozitiv. Finala însă ne-a lăsat pe toţi plăcut surprinşi — elevii nu doar au luat în seamă recomandările noastre, dar şi le-au aplicat în practică. Dacă ne vom mişca şi în continuare în acelaşi ritm, în timpul apropiat Moldova noastră va avea la dispoziţia sa noi talente”.
Alexandr Meliniciuc, secretarul organizaţiei Gărzii Tinere sec. Ciocana: “Aceşti tineri sunt extraordinari! În pofida faptului că la început tinerii erau timizi şi sfioşi, ulterior s-au manifestat într-un mod strălucit. Încă puţin şi nu vor mai avea nevoie de noi, ba chiar ne vor da şi nouă lecţii. Ideile proaspete mereu sunt binevenite în rîndurile noastre, şi consider că persoanele capabile au întotdeauna un succes asigurat. Mai ales cînd este vorba de cei tineri…”
Sursa: gardatinara.md