Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Eu, Eduard Smirnov, ex-Preşedintele Partidului Socialiştilor, membru al Partidului din anul 1997, declar următoarele:
În cadrul şedinţei din 29 mai, prin 26 voturi (din 38 prezenţi), Consiliul Republican a decis să nu sprijine componenţa şi programul noii Alianţe. Din acest motiv grupul condus de V. Crîlov a părăsit în mod demonstrativ şedinţa, fără a aştepta decizia finală.
Deja astăzi, 30 mai, la oficiul central al Partidului au parvenit mai multe mesaje în care membrii Partidului se arată indignaţi de acţiunile acestui grup. Mesaje de acest fel au fost recepţionate de la membrii Partidului din raioanele Donduşeni, Drochia, Glodeni, Rîşcani etc.
Da, rîndurile noastre se completează activ cu noi membri de partid. Datorită acestui fapt, Partidul s-a consolidat organizatoric, la conducere şi în teritoriu au fost create echipe puternice şi eficiente. Partidul este condus de o echipă puternică şi competentă. Acţiunile active şi poziţia liderului Partidului, Igor Dodon, sunt sprijinite de majoritatea absolută a membrilor Partidului şi ai organizaţiilor de partid.
Iar declaraţiile precum că sciziunea în cadrul Partidului are loc între cei “noi” şi cei “vechi” înseamnă a confunda dorinţele cu realitatea.
Sursa: socialistii.md