Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Preşedintele PSRM, liderul grupului socialiştilor din Parlamentul RM, Igor Dodon, a avut o întrevedere astăzi, 15 august 2013 cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Islamice Iran în Ucraina şi în Republica Moldova Akbar Hasemi Aliabadi.
La întrevedere au fost prezenţi şefii celor mai mari agenţii informaţionale publice, posturi de televiziune, precum şi reprezentanţi ai mass-media din Iran.
Părţile au făcut un schimb de opinii privind situaţia politică din Iran şi Moldova. În cadrul discuţiilor purtate, dl Ambasador a remarcat că, nu demult, poporul iranian a ales noul preşedinte al ţării — pe Hassan Rouhani, cunoscut drept un adept al unei politici moderate, pragmatice şi echilibrate. Faptul că noul Preşedinte este promotorul unui stil politic cu totul diferit de cel al Preşedintelui anterior, indică asupra existenţei unor mecanisme democratice realmente funcţionale pentru schimbarea guvernării în stat, momentul-cheie fiind promovarea de către Iran a unei politici independente, orientate, în primul rînd, spre dezvoltarea paşnică a statului şi creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.
În acest context, dl Akbar Hasemi Aliabadi a susţinut poziţia Partidului Socialiştilor privind necesitatea primordială de a asigura ordinea şi îmbunătăţirea situaţiei economice din ţară, de a creşte nivelul de trai al cetăţenilor propriului stat şi nu cea de a tinde spre integrare în diferite uniuni politice şi economice internaţionale.
Unul din principalele subiecte ale întrevederii l-a constituit starea actuală a relaţiilor dintre Iran şi Moldova, precum şi perspectivele de colaborare pe viitor, în mod special ale celor cu caracter economic. A fost abordat un set de probleme privind investiţiile în anumite sectoare ale economiei moldoveneşti, în primul rînd — în energetică, industria uşoară, agricultură etc. La fel a fost evidenţiată importanţa şi caracterul unic al ţării noastre în sfera preferinţelor comerciale, existente la moment şi a accesului pe pieţele Uniunii Europene şi cele ale ţărilor din spaţiul CSI. Igor Dodon a menţionat eventualele avantaje pentru investitorii iranieni, inclusiv prin intermediul participării acestora la zonele economice libere, la hub-urile logistice, implicarea în activităţile de transport şi export ale produselor moldoveneşti, drept prototip al acestora ar putea servi astfel de obiecte de infrastructură precum este Postul de la Giurgiuleşti şi Aeroportul de la Mărculeşti. În contextul oportunităţilor investiţionale, a fost menţionat faptul că investiţiile Iranului în economia moldovenească ar putea contribui la crearea unui număr destul de mare de locuri de muncă noi şi, în general, la dezvoltarea economiei.
Ţinînd cont de cele expuse, dl Akbar Hasemi Aliabadi l-a invitat pe Igor Dodon, în calitate de conducător al delegaţiei oficiale care va include şi reprezentanţi ai agenţilor economici din Moldova, într-o vizită în Republica Islamică Iran, în toamna acestui an, cu scopul lansării unui dialog detaliat pe diferite domenii ale economiei şi stabilirea raporturilor comercial-economice între cele două ţări.
Liderul socialiştilor a mulţumit pentru onoarea ce i-a fost acordată şi a acceptat invitaţia.
Sursa: socialistii.md