Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, deputaţii socialişti Igor Dodon, Ion Ceban şi juristul PSRM Maxim Lebedinschi au depus la Curtea Constituţională o sesizare cu privire la neconstituţionalitatea noilor modificări din anexa Legii privind deetatizarea proprietăţii publice.
Prin sesizarea înaintată socialiştii solicită să fie declarate neconstituţionale modificările operate la Legea privind deetatizarea proprietăţii publice, prin care mai multe întreprinderi de interes naţional cum ar fi: Aeroportul Internaţional Chişinău, S.A. “Reţelele Electrice de Distribuţie Nord” S.A. “Reţelele Electrice de Distribuţie Nord-Vest” S.A. “Centrala Electrică de Termoficare Nord”, S.A. “Apă-Canal Chişinău”, S.A. “Termocom”, S.A. “Firma de Construcţie a Drumurilor «Edilitate»”, Î.S. “Moldtranselectro”, ş.a.
Igor Dodon a declarat că socialiştii sînt consecvenţi în acţiunele sale de apărare a intereselor statului şi poporului. Socialiştii au urmat toate căile legale de stopare a ilegalităţilor ce au loc în procesul de privatizare a proprietăţii statului. Au fost organizate proteste, în cadrul Parlamentului a fost instituită o comisie de anchetă pe marginea cazurilor “Banca de Economii” şi “Aeroportul Internaţional Chişinău”. Socialiştii au susţinut prin vot moţiunea de cenzură faţă de Guvernul Leancă. Ultima cale de a împiedica coaliţia de guvernare să delapideze proprietatea statului este adresarea în Curtea Constituţională.
Socialiştii şi-au exprimat speranţa că înalta Curte, nu va fi influenţată politic.
Totodată socialiştii au relatat că sesizarea în cauză va fi transmisă instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale cu solicitarea de a interveni pentru stoparea acestor procese.
De menţionat că mai devreme PSRM a adresat Guvernului o solicitare de a elabora o Concepţie a sectoarelor strategice în care statul să deţină controlul.
Sursa: socialistii.md