Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, alături de mai multe organizaţii obşteşti, organizează, la Comrat, un miting în sprijinul Referendumului din 2 februarie curent, care va avea loc pe teritoriul Găgăuziei. În cadrul acestui Referendum, locuitorii autonomiei urmează să se pronunţe vizavi de vectorul politicii externe al ţării, care prevede aderarea Moldovei la Uniunea Vamală “Rusia-Belarus-Kazahstan”.
Mitingul PSRM va avea loc pe data de 18 ianuarie, 2014, la ora 14–00, în or. Comrat, în preajma Palatului Culturii. Totodată, începînd cu 19 ianuarie, în localităţile mari ale UTA Găgăuzia, activiştii PSRM vor lansa o campanie de informare, în cadrul căreia locuitorii autonomiei vor fi informaţi privitor la Referendumul planificat, fiind invitaţi să participe la acesta.
În opinia socialiştilor, plebiscitul în cauză va fi primul semnal şi exemplu pentru autorităţile centrale privind modalitatea de consultare a cetăţenilor ţării înainte de adoptarea unor decizii cruciale ce ţin de vectorul de politică externă şi cel de dezvoltare economică a Moldovei. Acest lucru este specificat şi în Constituţia Moldovei, art. 75, p.1, conform căruia: “Cele mai importante probleme ale societăţii şi ale statului sînt supuse referendumului”.
Majoritatea populaţiei Moldovei şi, practic, fiecare cetăţean al Găgăuziei îşi vede viitorul în cadrul Uniunii Vamale şi al Uniunii Euro-Asiatice, care va fi creată în viitorul cel mai apropiat. Pericolul pierderii statalităţii, susţinut prin declaraţiile oficialilor din statul vecin, îl îngrijorează pe fiecare cetăţean, care nu este indiferent de soarta Patriei noastre. Găgăuzii mereu s-au pronunţat pentru o Moldovă puternică, indivizibilă, suverană şi independentă. În mesajul său faţă de poporul Găgăuziei, liderul PSRM, Igor Dodon, a menţionat că socialiştii sînt dispuşi să ofere tot sprijinul poporului găgăuz şi tuturor cetăţenilor Moldovei în acţiunile de apropiere cu Uniunea Vamală şi Uniunea Euro-Asiatică.
Textul integral al mesajului:
Găgăuzia s-a pronunţat mereu pentru statalitatea Republicii Moldova, exprimînd, totodată, interesele majorităţii populaţiei ţării. Actualmente, cînd autorităţile centrale de la Chişinău, cu fiece zi ne apropie ţara de colapsul social-economic şi ratarea suveranităţii ţării, anume Găgăuzia are menirea să devină locomotiva proceselor, care au început în întreaga ţară şi care trebuie să aibă drept rezultat integrarea Moldovei în Uniunea Vamală şi Uniunea Euro-Asiatică.
În spatele lozincilor despre integrare europeană, în drum spre Europa, aşa zisa coaliţie pro-europeană, dirijată de Filat, Lupu, Ghimpu,Guţu şi Hadîrcă, riscă să “dizolve” Moldova în componenţa României, după ce au falimentat-o şi au vîndut-o pentru granturile şi creditele europene. Acum ca niciodată poporul moldovenesc are nevoie de unitate, coeziune pentru o idee naţională, capabilă să stopeze divizarea societăţii, ignorată de partidele de la guvernare şi susţinută de unii “prieteni” din Occident. Majoritatea cetăţenilor ţării, iar în Găgăuzia practic fiecare locuitori al autonomiei, îşi văd viitorul în cadrul unei Moldove puternice, independente şi unite, menţinînd raporturi strînse cu ţările CSI şi, în primul rînd, cu Rusia.
Pe lîngă avantajele social-economice evidente, pe care ni le oferă participarea la Uniunea Vamală, între ţările noastre mai există şi relaţii seculare de prietenie, avem valori comune, sîntem parte a marii familii a Popoarelor Ortodoxe. Fiecare găgăuz apreciază înalt raporturile culturale şi istorice, pe care le avem cu vecinii estici. Anume integrarea în Uniunea Vamală “Rusia-Belarus-Kazahstan”, la care, în cel mai scurt timp, vor adera Armenia şi Kîrgîzstan, precum şi aderarea la viitoarea Uniune Euro-Asiatică este o idee naţională ce ne poate consolida.
La 2 februarie, 2014, locuitorii Comratului şi ai altor localităţi din autonomie vor avea şansa unică de a declara tare, clar şi deschis: Găgăuzia alege Uniunea Vamală! Găgăuzia vede Moldova în componenţa Uniunii Euro-Asiatice! Viitorul Moldovei — alături de Rusia!
Sîntem gata să oferim un exemplu pentru toată Moldova privind modalitatea de a decide viitorul ţării în procesul de determinare a vectorului de politică externă. Doar oferind fiecărui cetăţean posibilitatea de a-şi exprima liber opţiunea, vom putea spune un “NU!” ferm unui mănunchi de lideri din Alianţa de guvernare, care încearcă să decidă pentru noi soarta Patriei noastre, semnînd pe ascuns de popor documente secrete cu Europa.
Partidul Socialiştilor este unicul partid din Parlament, în documentele de program ale căruia este indicată expres integrarea în structurile economice şi politice estice, şi anume Uniunea Vamală şi Uniunea Euro-Asiatică. Zilnic, socialiştii oferă şi sînt dispuşi să continue a oferi tot sprijinul necesar poporului găgăuz şi tuturor cetăţenilor Moldovei în calea apropierii cu Rusia şi ţările CSI.
Moldova alege Uniunea Vamală şi această opţiune începe cu Găgăuzia!
Igor Dodon
Preşedintele Partidului Socialiştilor din RM
Invităm pe toţi cei care văd Moldova în calitate de stat puternic, independent şi prosper din punct de vedere economic să se adune la 18 ianuarie, la ora 14–00, în faţa Palatului culturii din Comrat pentru a spune un “DA!” ferm integrării Moldovei în Uniunea Vamală.
Sursa: socialistii.md