Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La 30 ianuarie Consiliul Municipal Chişinău, prin voturile comuniştilor, liberalilor, liberal-democraţilor şi liberal-reformatorilor, a adoptat, în lectură finală, bugetul pentru anul 2014 cu un deficit de aproximativ 200 milioane lei. Doar consilierii-socialişti s-au abţinut de la vot.
PSRM îşi exprimă mirarea faţă de votarea respectivă, ţinînd cont de faptul că ambele partide de opoziţie, timp de cîteva şedinţe, şi-au arătat indignarea faţă de componenta socială a bugetului. Consilierii-socialişti s-au pronunţat în repetate rînduri pentru audierea primarului vizavi de multiplele încălcări, depistate în cadrul verificării modului de folosire a mijloacelor din bugetul capitalei, efectuate de Curtea de Conturi. În ultimii cîţiva ani, sumele cu care echivalează încălcările şi deturnările depistate constituie sute de milioane lei. Spre regret, cererile consilierilor-socialişti privind prezentarea, de către Dorin Chirtoacă, a raportului privind multiplele încălcări financiare, nu au fost niciodată sprijinite de colegii din PCRM. Totodată, socialiştii au cerut de mai multe ori crearea unei comisii de anchetă pentru examinarea constatărilor Curţii de Conturi.
Votarea bugetului ar fi avut sens în cazul în care ar fi fost modificată în mod esenţial componenta socială a documentului, ar fi fost perfecţionat sistemul de acordare a compensaţiilor pentru căldură şi ar fi fost soluţionată problema privind datoriile istorice ale populaţiei faţă de furnizorii de căldură, ar fi fost stopată optimizarea instituţiilor medicale şi a celor de învăţămînt.
În afară de aceasta, deja a patra săptămînă la rînd, socialiştii protestează la Primărie, în timpul desfăşurării şedinţelor serviciilor operative, solicitînd crearea unei comisii pentru investigarea situaţiei ce ţine de facturile exagerate pentru căldură, precum şi perfecţionarea calitativă a mecanismului de acordare a compensaţiilor categoriilor social vulnerabile ale populaţiei, şi anume pensionarilor, familiilor cu mulţi copii, invalizilor etc.
În repetate rînduri, socialiştii s-au pronunţat pentru desfăşurarea audierilor publice privind componenta socială a bugetului, precum şi pe marginea activităţii întreprinderii “Termocom”. Din păcate, doleanţele consilierilor socialişti nu au fost auzite. La etapa actuală, PSRM consideră că bugetul antisocial, prezentat de primarul Dorin Chirtoacă nu putea fi votat în formatul actual.
Totuşi, prin votul comun al comuniştilor şi al partidelor liberale, acesta a fost adoptat. Vă amintim că, anul trecut, o astfel de practică a devenit tradiţională, fiind folosită, în special, la privatizarea şi arenda loturilor de teren şi a imobilelor. Cea mai scandaloasă votare a avut loc la 5 septembrie trecut, cînd, în Chişinău, circa 30 hectare de pămînt au fost distribuite, practic, la preţuri de nimic. O parte din pămînt a fost acordat înşişi consilierilor şi companiilor afiliate acestora. Deciziile adoptate la 5 septembrie au fost contestate de socialişti în toate instanţele competente, inclusiv Cancelaria de Stat.
Votarea comună pe marginea bugetului municipal se încadrează de asemenea, în tabloul general al “protecţionismului”, manifestat de fracţiunea PCRM faţă de primar, pe care l-am putut urmări în ziua de votare, în Consiliul Municipal, a chestiunii privind demisia lui Chirtoacă. La şedinţa respectivă, cînd fiecare vot avea o valoare decisivă şi putea face să încline balanţa în favoarea demisiei primarului, fracţiunea comuniştilor a fost prezentă într-o variantă redusă. Atunci au lipsit trei consilieri.
În afară de aceasta, astăzi am fost martorii unui nou “acord conspirativ”, cînd, în schimbul susţinerii unor iniţiative din partea PCRM, autorităţile liberale au obţinut voturile necesare pentru adoptarea bugetului antisocial.
Socialiştii îşi exprimă speranţa şi vor continua, prin toate metodele legale, inclusiv prin proteste, să oblige Consiliul Municipal să înceapă examinarea problemelor cu care se confruntă mii de orăşeni — să examineze situaţia privind tarifele pentru serviciile comunale, asigurarea cu căldură, aceasta fiind problema principală în perioada rece a anului.
Cît priveşte adoptarea bugetului, socialiştii condamnă o nouă votare coordonată a comuniştilor şi liberalilor pentru un document, care, acum o lună în urmă, era calificat de fracţiunea PCRM drept antisocial şi negîndit. Vom menţiona că documentul nu şi-a schimbat caracterul. Nici un fel de argumente privind cîteva modificări nu modifică esenţa votării pentru un document imperfect şi antisocial. Socialiştii vor contesta votarea în cauză în Cancelaria de Stat şi instanţa de judecată.
Sursa: socialistii.md