Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Peste 100 de chişinăuieni au cerut audieri publice pe marginea construcţiilor ilegale

|versiune pentru tipar||
PSRM / 31 martie 2014 | 
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Activişti ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova şi simpli chişinăuieni au venit în faţa primăriei mun. Chişinău pentru a-şi exprima indignarea faţă de acţiunile municipalităţii în domeniul construcţiilor ilegale.

Protestatarii sînt indignaţi de creşterea necontenită a numărului de construcţii ilegale, fără ca primăria să se implice în combaterea acestui fenomen. Din cauza construcţiilor ilegale, aspectul oraşului devine tot mai macabru.

“Sîntem profund indignaţi că nimeni din oficialii de la primărie nu vine în faţa protestatarilor, nimeni dintre demnitari nu doreşte să se implice în combaterea schemelor frauduloase existente şi rezolvarea multiplelor probleme cu care se confruntă Chişinăul. La noi zilnic se adresează după susţinere zeci de cetăţeni, care se confruntă cu diverse probleme şi cărora Primăria nu le acordă nici un sprijin”, a menţionat Victor Poleacov, juristul PSRM.

Ion Ceban, deputat al grupului socialist din Parlamentul RM a remarcat că Dorin Chirtoacă se teme să se întîlnească cu chişinăuienii. “El este primar graţie judecătorilor, deoarece altfel demult era demis prin referendum”, a menţionat Ion Ceban.

Socialiştii au solicitat stoparea în mod de urgenţă a tuturor cazurilor de construcţii cu abateri de la legislaţie, înregistrate în Primărie; organizarea în termen de 10 zile a audierilor publice; crearea unei comisii de evaluare şi anchetă pe marginea cazurilor de abuz şi tragerea la răspundere a funcţionarilor publici, vinovaţi de aceste ilegalităţi; aprobarea unui regulament în domeniul construcţiilor. Socialiştii se adresează tuturor partidelor să susţină acţiunile de combatere a haosului din Chişinău.

Protestatarii au scandat: “Opriţi distrugerea oraşului!”, “Ajunge să furaţi!”, “Chirtoacă, demisia!”, “Noi vrem altceva!”, etcetera.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii au participat la acţiunile de înverzire a parcurilor din Chişinău A fost lansat spotul campaniei “Moldova — moldoveni — moldovenesc”