Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Igor Dodon: Mănăstire într-un picior, ghici ciupercă ce-i?

|versiune pentru tipar||
PSRM / 7 aprilie 2014
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

La ultima şedinţă a Parlamentului s-a jucat teatru ieftin. Deputaţii din Coaliţie iarăşi căutau vinovaţii de la 7 aprilie 2009.

Guvernarea cinci ani la rînd simulează descoperirea făptaşilor din 7 aprilie. Dar totul e la suprafaţă.

Adevăraţii organizatori şi făptaşi au umplut Parlamentul şi Guvernul în vara anului 2009 şi de atunci se află la Putere. Stau pe la primării şi televiziuni, prin posturi cheie în instituţiile statului, unii se fac că luptă cu mafia, alţii o fac pe “victimele revoluţiei”.

Dezlegarea “misterului” din 7 aprilie e simplu. Acei care au profitat de 7 aprilie, aceia au fost şi iniţiatorii acelor evenimente, aceia au planificat lovitura de stat. Şi cine a profitat de 7 aprilie? Acei care au obţinut alegeri anticipate în 2009 şi stau astăzi cocoţaţi în fotoliile Puterii şi o fac pe neznaiu.

Noi cu toţii vedem ce se face în Ucraina. Cei care au organizat EuroMaidanul, cei care recunosc că au asaltat instituţiile statului, se află azi la guvernare. L-au dat jos pe Ianukovici şi au ocupat fotoliul lui. Ucrainenii cel puţin nu se tem să declare că ei au organizat puciul.

La noi, la Chişinău, organizatorilor puciului din 7 aprilie le este ruşine şi le este frică să recunoască acest lucru. Atît de tare au fost speriaţi de ceea ce făcuseră atunci, atît de mult se temeau de judecata poporului, încît frica i-a făcut muţi pentru cinci ani. Ei au dat foc la ţară, au profitat de circumstanţele politice, dar de dragul “reputaţiei” au preferat să stea în umbră. Iată de ce ei nicidecum nu pot găsi vinovatul. Iată de ce hoţul strigă prindeţi hoţul.

Sursa: dodon.md

Socialiştii au contestat Legea ce restricţionează organizarea referendumurilor locale În toate raioanele ţării socialiştii au instalat corturi informative în vederea colectării de semnături în favoarea Uniunii Vamale