Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, circa 3300 de socialişti alături de susţinătorii săi au continuat să protestele în vederea determinării actualei Guvernări de a renunţa la semnarea pe data de 27 iunie curent a Acordului de colaborare cu UE. Socialiştii insistă categoric pe necesitatea organizării unui referendum naţional pe problema determinării vectorului de dezvoltare al ţări, aşa cum prevede Constituţia.
Acţiunile au startat cu un miting de protest în faţa Guvernului. Participanţii la manifestaţie au reiterat faptul că poporul trebuie să-şi decidă soarta prin referendum. Protestarii au adus numeroase argumente în favoarea poziţiei pe care o susţin, inclusiv faptul că o guvernare cu 20% susţinere din partea populaţiei nu este în drept să decidă soarta întregii ţări.
“Guvernarea nu are dreptul nici moral, nici juridic să semneze un asemenea acord cu UE. Majoritatea sondajelor de opinie, precum şi cele peste 800 000 de semnături, colectate de socialişti, demonstrează că poporul doreşte un alt viitor şi un alt vector de dezvoltare externă a ţării”, a spus Igor Dodon, preşedintele PSRM.
Igor Dodon a amintit despre rezultatele nefaste asupra economiei şi sferei sociale, ale reformelor implementate de aşa-zisa Guvernare pro-europeană a ţării, condusă de patronii din Bruxeless şi Washington, amintind şi despre povara enormă a datoriilor externe acumulate în perioada ultimilor 5 ani. În discursul său, liderul Partidului Socialiştilor a condamnat cu vehemenţă hărţuirea, blocajele şi represiunile cărora sînt supuse membrii şi simpatizanţii partidului în desfăşurarea acţiunilor, în limitarea dreptului la expunere şi refuzul de a asculta vocea poporului.
“Guvernarea acţionează în defavoarea intereselor poporului şi ar trebuie nu doar să plece din fotolii, dar să stea la răcoare pentru multiplele fărădelegi pe care le-a comis şi le comite în continuare. În pofida la toate obstacolele impuse, socialiştii vor continua lupta pentru interesele cetăţenilor şi a Moldovei în ansamblu, utilizînd toate metodele prevăzute de legislaţie. Faptul că ne-au fost şi ne sînt în continuare impuse interdicţii pentru amplasarea oraşului de corturi în centrul Chişinăului, faptul că au fost sechestrate ilegal peste 100 de corturi de către colaboratorii oraganelor de forţă, faptul că sînt opriţi şi persecutaţi oamenii care participă la proteste, că se încearcă infiltrarea provocatorilor în mulţime, astfel încercînd să ne limiteze în drepturi, nu le va reuşi. Socialiştii au demonstrat că sînt bine organizaţi şi toate protestele poartă un caracter paşnic. Aşa va fi şi pe viitor.”, a subliniat Igor Dodon, liderul PSRM.
Potrivit lui Dodon, consecinţele semnării Acordului de Asociere se vor răsfrînge devastator asupra economiei ţării, a sectorului social, precum şi va afecta grav suveranitatea Moldovei.
După Guvern, coloana socialiştilor s-a deplasat la Acedemia de Ştiinţe, la monumentul eliberării de sub ocupaţia fascistă, unde pe final de miting Igor Dodon a menţionat: “Am venit simbolic la monumentul eliberării de sub jugul ocupanţilor fascişti şi de aici va începe eliberarea Moldovei de sub ocupaţia actualei guvernări, antipopulare şi antistatale”. Trecînd pe lîngă Ministerul de Interne, manifestanţii au scandat pentru demisia ministrului Recean.
Socialiştii protestează zilnic deja timp de două luni în localităţile şi capitală. Proteste similare au loc şi în alte raioane ale ţării. În paralel se desfăşoară o campanie amplă naţională cu privire la consecineţele negative asupra Moldovei în cazul semnării Acordului de Asociere cu UE.
Socialiştii au scandat: “Pentru Moldova în Uniunea Vamală”, “Opriţi semnarea Acordului cu UE!”, “Socialiştii pentru dreptate!”, “Opriţi represiunile politice!”, “Vrem REFERENDUM!”, ş.a.
Sursa: socialistii.md