Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Socialiştii au continuat protestele la CCA împotriva interzicerii retransmiterii canalurilor de televiziune ruseşti

|versiune pentru tipar||
PSRM / 8 iulie 2014 | 
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Astăzi, mai mulţi membri şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au venit din nou la sediului Consiliului Coordonator al Audiovizualului pentru a protesta faţă de acţiunile de reprimare a presei şi în special faţă de decizia de sistare a retransmiterii pe teritoriul Moldovei, a postului de televiziune rusesc “Rossia-24”.

Socialiştii au reiterat faptul că decizia respectivă a fost luată cu grave încălcări ale legislaţiei şi a normelor democratice. Socialiştii au cerut anularea deciziei CCA şi demisia preşedintelui instituţiei respective.

Astăzi, acţiuni de protest similare au avut loc la Bălţi, Ungheni, Drochia, Floreşti şi Basarabeasca, iar mîine acestea se vor desfăşura şi în alte raioane.

Socialiştii au scandat: “Libertate presei!”, “Nu cenzurei!”, “Ruşine!”, “Demisie Pocaznoi!” ş.a.

Menţionăm, ca pe data de 4 iulie PSRM şi-a expus poziţia oficială pe marginea acestui incident, iar Igor Dodon, liderul PSRM a declarat următoarele: “Este una dintre primele decizii din cadrul Acordului de Asociere cu UE. «Democraţia» şi «libertatea de expresie» intră cu picioarele înainte în Moldova. Sub egida UE, eurounioniştii de la Chişinău au şi mai mult curaj să închidă gura la mass-media incomode. Oponenţii cursului european sînt declaraţi «duşmani ai poporului». Rusia este declarată «duşman extern». Majoritatea cetăţenilor sînt oficial consideraţi «moldoveni primitivi». Televiziunile din Rusia sînt interzise. Dacă aşa arată valorile europene, atunci de ce ne mai miră că Hitler s-a născut în inima Europei?”.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii au protestat la CCA împotriva interzicerii retransmiterii canalurilor de televiziune ruseşti Declaraţia Partidului Socialiştilor din Republica Moldova cu privire la situaţia politică de moment