Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
În decursul ultimului an, încă pînă la parafarea, din noiembrie, anul trecut, a Acordului de Asociere cu UE, şi pînă la semnarea şi ratificarea documentului din iulie curent, noi în repetate rînduri am preîntîmpinat actuala guvernare pro-europeană despre consecinţele dezastruoase ale semnării acestui Acord.
Exporturile moldoveneşti, mai ales exporturile produselor agricole tradiţionale sînt atît de mult legate de piaţa rusească, încît pentru orice persoană lucidă, nemaivorbind de specialiştii din domeniul economiei, este absolut evident că, în actualele condiţii, regimul de comerţ liber cu UE este capabil nu doar să lase economia Moldovei fără perspectiva de dezvoltare, dar şi să condiţioneze colapsul total al acesteia.
Vă amintesc că Rusiei îi revine cel mai mare volum al exporturilor noastre de produse agricole şi vinuri, exporturi care niciodată nu vor putea fi reorientate în volum similar spre Europa.
În pofida unor oscilaţii anuale spre ţările UV, în primul rînd spre Rusia sînt exportate fructe şi legume în sumă de 110–130 mln.dol. SUA şi produse alcoolice în valoare de 100–120 mln.dolari SUA. Acest volum constituie 2,6–3,1% din PIB-ul ţării. Exporturile de fructe şi legume spre ţările UV constituie peste 13 la sută din produsul brut al sectorului fitotehnic, asigurînd o influenţă importantă asupra stării sectorului agrar, a agriculturii şi a populaţiei rurale, în general.
Moldova nu are alternative pentru piaţa produselor agricole şi pentru cea a produselor alcoolice a Uniunii Vamale. În orice caz, piaţa europeană nu este o alternative NICI LA COMPARTIMENTUL VOLUM, NICI LA COMPARTIMENTUL CALITATE! Exporturile de legume moldoveneşti spre UV le depăşesc de 2–3,5 ori pe cele orientate spre UE, exporturile de fructe — de 1,5–1,8 ori, de alcool — de 4 ori. În anul 2013, exporturile totale de fructe şi legume, realizate spre UV, au fost de 4,7 ori mai mari decît cele realizate spre UE, exporturile de produse alcoolice- de 4,9 ori. Sînt nişte date statistice oficiale. De exemplu, în anul 2013, doar exporturile de mere din Moldova spre Rusia s-au cifrat la 180 mii tone din volumul total de 194 mii tone al exporturilor acestora (93% din întregul volum de exporturi), ocupînd, în volumul total al merelor, comercializate în Rusia, locul doi după Polonia (705 miitone). Cota respectivă, prevăzută de UE, constituie doar 40 mii tone. Astfel, în cazul menţinerii acestei tendinţe, în anii următori Moldova are toate şansele să-şi reducă volumele de producţie a merelor de circa cinci ori.
Din mai multe motive, în Rusia trăiesc şi muncesc de la 500 pînă la 750 mii cetăţeni ai Moldovei. Potrivit datelor oficiale ale Serviciului Federal de Migraţie din Rusia, aproximativ 270 mii de moldoveni se află pe teritoriul FR avînd la activ diferite infracţiuni. Cu toate acestea, practic toate persoanele respective sînt angajate în cîmpul muncii, fapt pentru care trebuie să fim recunoscători anume părţii ruse. Economia Republicii Moldova, în cea mai mare parte, este menţinută datorită transferurilor băneşti din partea concetăţenilor noştri de peste hotare, o mare parte dintre care se află în Rusia (în 2013 circa 1,2 mlrd. dolari sau aproape 70 la sută din toate remitenţele de peste hotare). Doar în anul trecut, moldovenii aflaţi la muncă în Rusia au transferat în Patrie un volum ce depăşeşte de 5 ori volumul anual al investiţiilor străine directe, fiind, practic, egal cu volumul de finanţe alocate Moldovei în ultimii 5 ani sub formă de credite din partea SUA şi UE.
Al treilea moment important. Acţiunile nechibzuite ale eurointegratorilor de la guvernare, realizate la indicaţia Uniunii Europene şi a SUA, vor însemna pentru Moldova pierderea suveranităţii şi statalităţii. Riscăm să pierdem definitiv şi pentru totdeauna Transnistria. Există temeri serioase privind escaladarea situaţiei în Găgăuzia, unde, în cadrul recentului referendum, circa 95 la sută s-au declarat adepţi ai aderării la Uniunea Vamală, în localitatea Taraclia, din sudul ţării, precum şi în raioanele de nord ale republicii. Este evident că, în acest context, eurointegratorii acţionează drept nişte eurounionişti, deoarece urmăresc drept obiectiv major unirea cu România.
Ceea ce face Occidentul cu mîinile marionetelor sale aflate la guvernare în Moldova, nu poate fi calificat altfel decît colonizare şi tentativă de a rupe orice relaţii cu Rusia, chiar în dezavantajul poporului moldovenesc. Pe de o parte — atacul total împotriva limbii ruse, interzicerea posturilor de televiziune ruseşti, declaraţiile mai multor politicieni din coaliţia de guvernare privind dorinţa de a adera la NATO şi declaraţiile privind aspiraţia de a deveni “aliaţi” ai SUA fără a deţine, la etapa actuală, calitatea de membru al NATO, pe de altă parte.
Eu n-am menţionat problema agenţilor energetici, or, Moldova este dependentă la suta de procente de agenţii energetici din Rusia. În prezent, lipseşte un contract nou privind livrările de gaze naturale, Guvernul activînd în baza celui vechi, semnat încă de guvernarea precedentă. Regiunea transnistreană înregistrează o datorie mare la capitolul dat. Însă autorităţile moldoveneşti nici nu încearcă să soluţioneze aceste problemele. Ele sînt pur şi simplu ignorate.
În aceste condiţii, a te certa cu Rusia şi a deveni duşmanul acesteia echivalează cu comiterea unei crime împotriva integrităţii social-economice şi teritoriale a Republicii Moldova, împotriva propriului popor. Este evident că actualele autorităţi moldoveneşti sînt doar nişte pioni într-un mare joc geopolitic de şah, pe care îl face Occidentul (SUA şi UE).
Cîns convins că următoarea guvernare, care va veni în rezultatul alegerilor parlamentare, preconizate pentru sfîrşitul toamnei, va promova o politică axată pe interesele Moldovei, şi nu a oficialilor europeni şi americani, va restabili cele mai bune relaţii cu Federaţia Rusă, va fi capabilă să revigoreze Moldova de cîndva — Moldova paşnică, înfloritoare, în care oamenii trăiesc cu încredere în ziua de mîine.
Noi, Partidul Socialiştilor, vom insista şi vom milita pentru organizarea referendumului şi denunţarea Acordului privind Asocierea cu UE.
Sursa: dodon.md