Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, Igor Dodon, liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a făcut un apel către toţi deputaţii din Parlamentul Republicii Moldova: şi cei din PCRM şi din coaliţia majoritară să se alăture socialiştilor în vederea iniţierii moţiunii de cenzură de acordare a votului de neîncredere actualului Guvern.
“Ieri Guvernul a venit cu încă o sfidare a Constituţiei RM, a venit cu încă un pachet de legi pentru a-şi asuma răspunderea faţă de Parlament, în momentul cînd legislativul funcţionează. Acest lucru demonstrează faptul că în majoritatea parlamentară sînt probleme şi ei nu au posibilitatea să voteze legi. După furturile şi delapidările de fonduri de peste un 1,5 mld. lei din iulie curent, ei vin din nou cu abordări similare”, a menţionat Dodon.
În opinia lui Dodon această Guvernare trebuie sancţionată. “Au mai rămas 48 de ore cînd putem opri aceste fărădelegi. Socialiştii vin cu o iniţiativa de moţiune de cenzură împotriva Guvernului Leancă şi îndeamnă toţi deputaţii să se alăture. Sînt deja trei semnături sub această moţiune, dar este nevoie de 34. Avem posibilitatea în 48 de ore să demonstrăm că avem poziţie. Sper mult că în acest răstimp veţi înţelege şi veţi conştientiza cît de importantă este ca această moţiune să fie înregistrată”, a subliniat Dodon.
Sursa: socialistii.md