Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Liderul PSRM, Igor Dodon, a reiterate cele trei condiţii de bază pe care socialiştii le-au înaintat de la bun început:
Atît timp cît nici una dintre formaţiunile parlamentare, nici măcar comuniştii, nu au fost de acord cu aceste trei condiţii, Partidul Socialiştilor a decis că nu va accepta să participe la negocierile privind formarea majorităţii parlamentare. Şi nici nu găseşte de cuviinţă să înainteze o candidatură pentru funcţia de prim-ministru. Socialiştii nu se văd parte a viitoarei guvernări eurounioniste, sub nici o formă.
Preşedintelui Timofti i-a fost adus la cunoştinţă faptul că Republica Moldova este măcinată de un şir de crize economice, financiare şi sociale grave. Există probleme care au nevoie de o rezolvare urgentă, iar PLDM, PCRM, PD şi PL nu pot împărţi funcţiile şi fotoliile. Aceste forţe sunt gata să guverneze numai dacă au fiecare cîte o bancă la îndemînă, pe care să o jefuiască timp de patru ani.
În aceste condiţii, o soluţie salvatoare pentru ţară ar fi organizarea unor alegeri anticipate, care vor lăsa în afara puterii partidele care parazitează pe seama cetăţenilor şi vor asigura ascensiunea doar a partidelor preocupate cu adevărat de problemele economice şi sociale.
După alegerile din 30 noiembrie, majoritatea oamenilor a reuşit să se convingă definitiv de caracterul găunos al partidelor proeuropene şi de trădarea comuniştilor, şi acum cetăţenii doresc o repetare a alegerilor.
În acest sens, deputaţii socialişti i-au recomandat preşedintelui Timofti să analizeze atent prevederile constituţionale care permit declanşarea alegerilor anticipate.
Socialiştii i-au amintit preşedintelui Timofti de obligaţiile sale de a fi un demnitar politic neutru, neimplicat de partea vre-unei forţe politice. Preşedintele trebuie să fie mai responsabil faţă de doleanţele tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, fără discriminări identitare şi ideologice.
Totodată, în opinia Partidului Socialiştilor, alegerile preşedintelui, din 2016, trebuie să fie organizate la nivel republican, prin votul direct al cetăţenilor.
Sursa: socialistii.md