Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Prin prezenta declaraţie, fracţiunea Partidului Socialiştilor anunţă lansarea unui grup parlamentar transpartinic, al cărui obiectiv este integrarea Republicii Moldova în structurile euroasiatice.
Grupul parlamentar se numeşte “Pentru Viitorul Euroasiatic al Moldovei” şi va întruni în componenţa sa toţi deputaţii care susţin acest vector geopolitic, indiferent de afilierea partinică.
Din start, membri ai acestui grup devin toţi deputaţii din fracţiunea parlamentară a socialiştilor, adică o pătrime din legislativul Republicii Moldova. Dar acesta e abia începutul.
Venim cu un apel către toţi deputaţii moldoveni să mediteze atent asupra pespectivelor economice, sociale şi geopolitice ale Republicii Moldova şi să ia în considerare suma avantajelor pe care le va avea ţara noastră graţie integrării în Uniunea Economică Euroasiatică.
Orice deputat care este sincer preocupat de păstrarea statalităţii, neutralităţii, independenţei, a stabilităţii economice, a integrităţii teritoriale şi a identităţii moldoveneşti a Republicii Moldova este binevenit în acest grup parlamentar.
În prezent, Republica Moldova este ostatecă a unui regim oligarhic antisocial, care a uzurpat legea în stat, interzice organizarea unui referendum naţional privind vectorul extern.
Noi, socialiştii, considerăm că grupul parlamentar “Pentru Viitorul Euroasiatic al Moldovei” reprezintă o platformă politică importantă în schimbarea cursului geopolitic şi în salvarea ţării.
Grupul va reprezenta interesele tuturor cetăţenilor cu viziuni de stînga din Republica Moldova, indiferent de apartenenţa lor partinică. Noi intenţionăm să restabilim bunele relaţii cu partenerii noştri tradiţionali din Est, unde avem piaţă de export, resurse energetice, locuri de muncă.
Grupul parlamentar “Pentru Viitorul Euroasiatic al Moldovei” va avea o agendă politică proprie, dedicată stabilirii relaţiilor strategice, diplomatice şi politice cu reprezentanţi ai legislativelor din Rusia, Belorusia, Kazahstan, precum şi din alte ţări din formatul euroasiatic.
În încheiere, ne adresăm către toţi deputaţii Republicii Moldova să devină membri ai grupului parlamentar “Pentru Viitorul Euroasiatic al Moldovei”. Doar în format larg, transpartinic, vom putea salva Moldova de colonizarea capitalistă, vom opri dezastrul social şi vom restaura economia naţională.
Haideţi să spunem împreună un NU! hotărît eurounionismului, colonialismului capitalist şi aderării la NATO! Noi nu vrem să repetăm soarta tragică a Iugoslaviei, Iracului, Siriei, Ucrainei. Noi am fost şi vrem să fim în continuare o ţară paşnică şi în bune relaţii cu partenerii noştri tradiţionali. Vrem să păstrăm religia ortodoxă, integritatea teritorială şi identitatea naţională moldovenească.
În aceşti ani, se hotărăşte poate soarta noastră definitivă ca stat şi popor. Stimaţi deputaţi, faceţi alegerea corectă.
Sursa: socialistii.md