Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPSRM

Comuniştii, democraţii şi liberal-democraţii au votat împotriva revenirii la TVA de 8% pentru producătorii de făină şi ulei de floarea soarelui

|versiune pentru tipar||
PSRM / 4 martie 2015
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova

Membrii Comisiei parlamentare pentru cultură, educaţie, cercetări, tineret şi mass-media din partea PCRM, PDM şi PLDM nu au sprijinit propunerea socialiştilor privind reducerea TVA pentru producătorii de făină şi ulei de floarea soarelui de la 20% pînă la 8%.

Comuniştii, democraţii şi liberal-democraţii au votat pentru excluderea acestei iniţiative din agenda de lucru a şedinţei Comisiei. După cum a menţionat deputatul PDM, Dumitru Diacov, prpunerea în cauză este lipsită de pertinenţă, deoarece trebuie să fie corelată cu bugetul, care, pînă în nprezent, nu a fost aprobat, plus la aceasta este nevoie de a afla opinia membrilor cabinetului de miniştri. În replică, deputatul-socialist, Ion Ceban a indicat că proiectul bugetului pentru anul 2015 trebuia să fie prezentat încă în luna iunie, anul trecut, totuşi, în ciuda faptului că deja suntem în luna martie, documentul în cauză rămîne neaprobat, lucru ce nu prea deranjează autorităţile oficiale. Anterior, preşedintele fracţiunii socialiştilor, Zinaida Greceanîi, declarase că proiectul de lege are menirea să contribue la creşterea nivelului de competitivitate a produselor moldoveneşti atît pe piaţa internă, cît şi peste hotare. “Conform situaţiei la ziua de astăzi, TVA la grîu şi pîine constituie 8%, iar la făină — 20%; la floarea soarelui — 8%, iar la uleiul produs din seminţele de floarea soarelui — 20%. Această disproporţie loveşte în producătorii autohtoni”, este convinsă Greceanîi. Producătorii moldoveni s-au plîns în repetate rînduri, indicînd că, în condiţiile nefavorabile, ce le sunt create, statul nu le cumpără producţia, preferînd produsele de import mai ieftine. Totuşi, se pare că deputaţii PCRM, PLDM şi PDM nu-şi văd interesul în rezolvarea acestei probleme.

Sursa: socialistii.md

Socialiştii au depus o coroană de flori la podul de la Vadul-lui-Vodă Deputaţii socialişti au contestat unele articole din noul Cod al Educaţiei şi a Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală