Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputaţii socialişti Ion Ceban, Ala Dolinţa, şi Vlad Batrîncea au contestat astăzi la Curtea Constituţională obligativitatea procurării de către persoanele neangajate în cîmpul muncii a poliţei medicale precum şi eliberarea automată din funcţie a directorilor instituţiilor de învăţămînt publice, care au împlinit 5 ani de activitate peste patru luni de la intrarea în vigoare a noului Cod al Educaţiei.
Socialiştii consideră anticonstituţional faptul că în conformitatea cu pct. 3 din Anexa nr. 2 la Legea 1593 din 22 decembrie 2002 cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală persoanele neangajate în cîmpul muncii sînt obligate să procure poliţă medicală, preţul căreia în anul curent poate să ajungă la 5000 lei, iar în cazul în care poliţa nu este procurată, autorităţile amendează cetăţenii de rînd, precum şi aplică sechestru pe bunurile imobile. Potrivit socialiştilor, dreptul la asistenţa medicală este garantat de Constituţia RM. “Este revoltător faptul că în momentul în care cei care fură milioane nu sînt atraşi la răspundere, alţii, din imposibilitatea de a procura poliţă medicală ajung după gratii”, a spus deputatul Ion Ceban.
Totodată socialiştii nu sînt de acord cu faptul că noul Cod al Educaţiei prevede că peste patru luni de la intrare în vigoare, toţi directorii instituţiilor de învăţămînt public care au un stagiu de lucru de minimum cinci ani, vor fi automat eliberaţi din funcţie şi anunţat concurs. În opinia socialiştilor, astfel se intenţionează eliberarea din funcţie a sute şi mii de specialişti, în locul cărora vor fi numite persoane docile actualei guvernări.
Sursa: socialistii.md