Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Apropierea de Federaţia Rusă, crearea locurilor de muncă, investiţii în infrastructură — acestea sînt principalele puncte ale programului electoral al candidatului independent pentru postul de başcan, Irina Vlah, care vor contribui la dezvoltarea Autonomiei. O declaraţie în acest sens a fost făcută de către preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, în cadrul conferinţei internaţionale “Perspectivele dezvoltării social-economice a UTA Găgăuzia”.
Liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a menţionat că, pentru prima dată, la o conferinţă organizată în Moldova, participă trei deputaţi ai Dumei de Stat a FR. Este vorba despre deputatul din partea formaţiunii “Edinaia Rossia”, Vladimir Afonskii, şi doi parlamentari, reprezentanţi ai Partidului “Spravedlivaia Rossia”, Aleksandr Cetverikov şi Oleg Paholkov. Potrivit lui Dodon, deputaţii moldoveni au ce învăţa de la colegii lor ruşi. “Ei dau dovadă de unitate atunci cînd exprimă poziţia cu privire la politica externă a Rusiei. Acesta este un mare avantaj. Cît despre noi, o parte din parlamentari privesc spre România, Bruxelles şi Washington, în timp ce majoritatea cetăţenilor se pronunţă pentru relaţii de prietenie şi colaborare cu Federaţia Rusă”, a subliniat Dodon.
În discursul său, preşedintele Partidului Socialiştilor a amintit auditoriului că, anul trecut, 98 la sută din locuitorii Găgăuziei s-au pronunţat pentru relaţii strînse cu Federaţia Rusă în cadrul Uniunii Vamale şi Uniunii Economice Euroasiatice. Dodon a apreciat înalt curajul găgăuzilor, care nu s-au temut să-şi expună părerea în ciuda ameninţărilor cu dosare penale.
Vorbind despre programul electoral al candidatului independent la postul de başcan, Irina Vlah, susţinută de Partidul Socialiştilor, Igor Dodon a menţionat că unul din principalele puncte ale acestui document prevede stabilirea relaţiilor de colaborare cu FR. “Fără pieţele de desfacere ruse nu supravieţuim. Oficialităţile ne vorbesc despre creşterea exporturilor de produse moldoveneşti spre UE. Totuşi, la momentul actual, în această direcţie le reuşeşte doar realizarea a cîteva sute tone de mere. Şi ce e de făcut cu celelalte sute mii de tone? Dacă nu le cumpără Rusia, ce facem cu ele?”, a subliniat liderul PSRM.
Igor Dodon a amintit că, anul trecut, Federaţia Rusă şi-a deschis piaţa pentru vinurile găgăuze. Nu demult, datorită acordurilor realizate de socialişti în negocierile cu partenerii ruşi, 10 întreprinderi moldoveneşti, inclusiv din Găgăuzia, au obţinut posibilitatea de a-şi exporta merele în Rusia. Preşedintele Partidului Socialiştilor a indicat că deschiderea de mai departe a pieţei ruse va contribui la crearea de noi locuri de muncă atît pentru Găgăuzia, cît şi pentru întreaga Moldovă.
Totodată, Igor Dodon a specificat că, fără investiţii în infrastructură, o dezvoltare de mai departe a economiei este imposibilă. Potrivit lui, în cadrul Uniunii Euroasiatice există mai multe proiecte complexe, orientate inclusiv, spre dezvoltarea infrastructurii. Acesta şi-a exprimat speranţa că Găgăuzia, sub conducerea Irinei Vlah, va participa la aceste proiecte.
Preşedintele Partidului Socialiştilor s-a mai referit la un aspect al intenţiilor Irinei Vlah, şi anume instituirea Consiliului Economic pe lîngă başcanul Autonomiei. Dodon i-a îndemnat pe toţi producătorii agricoli să se alăture conducerii Găgăuziei, iar pe Irina Vlah — să se consulte cu agenţii economici şi fermierii, ţinînd cont de opiniile acestora la adoptarea unor decizii cu caracter economic.
În final, Igor Dodon şi-a exprimat convingerea că Irina Vlah va deveni başcanul Autonomiei şi va reuşi să asigure economiei Găgăuziei un impuls nou în dezvoltare, precum şi să rezolve problemele sociale din regiune.
Deputaţii Dumei de Stat a FR, prezenţi la conferinţă, au dat o apreciere înaltă programului economic al Irinei Vlah, care, în opinia lor, va contribui la dezvoltarea regiunii. Parlamentarii ruşi au reiterat deschiderea şi disponibilitatea conducerii Rusiei pentru colaborare şi parteneriat strategic atît cu Moldova, în general, cît şi cu Găgăuzia, în special. Totodată, ei au menţionat că în persoana unor astfel de politicieni moldoveni, precum Igor Dodon şi Irina Vlah, Federaţia Rusă şi alte state ai Uniunii Economice Euroasiatice văd nişte parteneri siguri, previzibili şi responsabili.
Sursa: socialistii.md