Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
O declaraţie în acest sens a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă de către preşedintele Partidului Socialiştilor, Igor Dodon.
Politicianul a calificat şedinţa Parlamentului RM de săptămîna trecută, la care au fost audiaţi prim-ministrul, preşedintele Băncii Naţionale, procurorul general, conducătorii CNA, SIS şi CNI, drept un nou show, în cadrul căruia conducătorii instituţiilor indicate au încercat să transpună răspunderea pentru cele întîmplate unul pe celălalt. În acelaşi timp societatea aşa şi n-a aflat cine se face vinovat.
Dodon a ţinut să amintească despre faptul că deputaţii reprezentanţi ai Partidului Socialiştilor au înregistrat un proiect de hotărîre a Parlamentului RM, prin care cer demisia guvernatorului Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, procurorului general, Corneliu Gurin, a conducătorilui Centrului Naţional Anticorupţie, Viorel Chetraru şi a Serviciului de Informaţie şi Securitate, Mihai Balan, care, în opinia socialiştilor, au fost complicii guvernării la jaful organizat de aceasta.
Partidul Socialiştilor crede că persoanele indicate merită nu doar să fie eliberate din funcţiile deţinute, ci şi să fie urmărite penal pentru acţiunile lor. “În calitatea mea de deputat, de lider al principalului partid de opoziţie, promit că toţi cei implicaţi în fărădelegile comise în ţară şi în sustragerea miliardelor vor fi dur pedepsiţi, aşa cum o prevede legea. Şi Drăguţanu, şi Şor, şi ceilalţi hoţi şi corupţionişti vor ajunge la închisoare!”, a declarat preşedintele PSRM.
Igor Dodon a relatat că, potrivit informaţiei pe care o deţine, delapidările din cele trei bănci problematice continuă, motiv pentru care, în cel mai scurt timp, Guvernul RM va adopta o nouă hotărîre secretă privind alocarea din rezervele Băncii Naţionale a încă 4,5–5 miliarde lei pentru repararea găurilor din aceste instituţii financiare. Vă amintim că, în noiembrie, 2014, BNM a alocat circa 10 miliarde lei băncilor respective, fapt confirmat deja. De data aceasta, potrivit informaţiilor deţinute de socialişti, acum cîteva luni în urmă, Guvernul RM condus de Chiril Gaburici, a mai semnat o hotărîre secretă, ce prevede alocarea în beneficiul Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank a sumei de aproximativ 6 miliarde lei.
Preşedintele Partidului Socialiştilor a făcut publice mai multe acţiuni, care vor contribui la rezolvarea situaţiei din ţară:
Sursa: socialistii.md