Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Socialiştii au elaborat un proiect de lege cu privire la modificarea Constituţiei RM şi anume a articolului ce reglementează modalitatea de alegere a şefului statului, şi propune tuturor partidelor parlamentare să sprijine această iniţiativă. Un apel în acest sens a fost făcut de către preşedintele Partidului Socialiştilor în timpul conferinţei de presă ce a avut loc astăzi.
Potrivit lui, ţinînd cont de haosul, care domneşte, actualmente, în ţara noastră statul are nevoie de un preşedinte puternic. În acest context, consideră Dodon, este necesar de a restitui cetăţenilor dreptul de a alege prin vot direct preşedintele.
În zilele următoare, socialiştii vor adresa scrisori oficiale tuturor liderilor partidelor parlamentare cu propunerea de a sprijini iniţiativa PSRM. Socialiştii vor oferi partidelor parlamentare şi un termen — pînă la finele lunii iulie — în care acestea ar trebui să ia o decizie în în acest sens. În cazul în care iniţiativa PSRM nu va fi sprijinită, socialiştii intenţionează să iniţieze procedura de organizare a unui referendum la acest subiect. “Cred că lumea ne va susţine, pentru că oamenii doresc să-şi întoarcă dreptul de a alege în mod direct preşedintele ţării, drept pe care le-a fost răpit de Voronin împreună cu democraţii în anul 2000”, a spus liderul PSRM.
În acelaşi timp, Dodon a indicat că iniţiativa Partidului Socialiştilor va deveni un fel de provocare la adresa liberal-democraţilor, care, anterior, se pronunţau la fel pentru alegeri directe a preşedintelui statului.
“Vom opera amendamente la Constituţie în parlament, vom dizolva Parlamentul, vom organiza alegeri anticipate, îi vom pune la închisoare pe hoţi şi pe oligarhi, vom alege preşedintele — uite atunci vom putea salva ţara. În caz contrar, situaţia va continua să degradeze”, a spus în încheiere preşedintele PSRM.
Sursa: socialistii.md