Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Socialiştilor a decis să cheme cetăţenii la o acţiune de protest, deoarece încercările de a oferit conducerii un termen de 30 de zile pentru a soluţiona revendicările protestatarilor, nu vor avea nici un efect pozitiv. Despre aceasta, a declarat preşedintele Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodonîn cadrul mitingului care s-a desfăşurat în faţa sediului Guvernului RM.
“Vom putea înlătura această guvernare doar prin proteste paşnice. Ele trebuie să aibă loc săptămînal. Decizia Forumului Civic de a acorda autorităţilor un termen de 30 de zile a fost o greşeală tactică. Ieri, ne-am convins de acest fapt atuncicînd Mihai Poalelungi a fost reales în funcţia de conducător al sistemului judiciar subordonat oligarhilor”, a indicat liderul socialiştilor.
Potrivit lui, conducerea ţării nu mai merită nici un fel de concesie, însă cetăţenii nu trebuie să recurgă la scenarii violente şi să intre forţat în instituţiile publice.
“Noi vrem ca miniştrii să privească în ochii oamenilor şi să explice unde le sînt pensiile, salariile. Să nu se ascundă ca nişte gîndaci de bucătărie în spatele pazei şi să intre prin uşile din spate ale clădirii. Să vină, să raporteze despre «realizările» pe care le au, aici, în faţa cetăţenilor”, a spus Dodon.
Liderul socialiştilora menţionat că acţiunile de protest trebuie să continue, iar presiunea să crească. El nu a exclus că, în viitorul cel mai apropiat, vor avea loc acţiuni de protest lîngă sediile ambasadelor SUA şi UE, fără susţinerea cărora această guvernare nu ar fi avut şanse. Liderul PSRM este convins că doar prin acţiuni paşnice şi consecvente, pas cu pas, există şansa de a înlătura conducerea ţării şi de a obţine alegeri parlamentare anticipate.
Sursa: socialistii.md